Ce mai „poate” profesorul să facă?

„Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”.

Ministrul învățământului, Ecaterina Andronescu, tocmai s-a gândit la ce ar mai putea să facă profesorul din România pe la școală în condițiile în care statul nu are bani să plătească polițiștii care să supravegheze și școlile, nu are bani să plătească firme de pază care să facă asta, nu are bani să plătească paznici, nu are bani să facă nimic așa cum știm.

Așa că, profesorii, în aceeași bani (cu titlul de salariu) ca și până acum, vor avea (în plus) și OBLIGAȚIA de a face pe paznicii. Să ia persoanele străine de la ușa școlii și să le conducă/ însoțească acolo unde vor să meargă. Să aștepte să-și rezolve treburile și să-i conducă înapoi. Ce să spun? Parfum!

Pauza nu mai poate fi în aceste condiții a profesorului. El nu mai are dreptul să se ducă la toaletă, să mănânce un sandviș, să bea un pahar cu apă sau poate o cafea, etc. Nu, nu și nu. Să stea la dispoziția persoanelor care vin la școală. În curând va avea în mână și o mătură fiindcă în pauze se poate și mătura dacă nu ai îngrijitoare destule sau nu ai deloc. Tot plătim profesorului un salariu, îl obligăm să facă orice se mai găsește de făcut prin școală.

Și eu cred că ar trebui să stabilim niște reguli foarte precise: fișa postului profesorului  să nu mai aibă un apendice de tipul „orice alte obligații” ci să prevadă clar ce are de făcut profesorul și ce are de făcut paznicul, îngrijitorul, secretara, contabila etc.

Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune: «Pe aici nu se trece!». Şcoala trebuie să fie o instituţie în care oamenii învaţă şi cum să se comporte, iar acest lucru este foarte important” a mai spus d-na ministru…

… în schimb pot fi transformați profesorii în aghiotanți, li se poate cere orice, pot fi obligați să facă orice, practic nu cred că ar mai fi ceva ce să nu „poată” face PROFESORUL în condițiile în care statul și-a bătut joc de această categorie de ani de zile.

Așteptăm cu infinită curiozitate noul regulament școlar care să combată prin pedepse severe violența în școli. Oare?

Fericirea Doamnei Andronescu

”Candidatul nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat, sâmbătă, la audierea de către comisiile pentru Învăţământ ale celor două Camere, că o creştere de 50 la sută a salariilor pentru profesorii universitari este uşor exagerată.”

Iată o știre care valorează mult în contextul în care mai există oameni care cred în promisiunile celor ce se luptă pentru voturi în campania electorală și fac exact pe dos atunci când ajung la guvernare. După ce ne spune că se cam exagerează cu procentele astea la universitari,  d-na Ecaterina Andronescu declară calmă și liniștită: „Cand s-a discutat în comisia de la camera decidentă despre legea salarizării, am avut o propunere care nu a fost acceptată. Cred că pentru profesorii universitari este o creştere uşor exagerată. Aş face propunerea de a amenda la acest capitol legea, pentru că majoritatea dintre ei obţin majorările salariale din venituri extrabugetare pe care le aduc în universitate prin contract”.

Din aproape în aproape d-na, viitor ministru al învățământului pe meleaguri mioritice, ne mai povestește că: „nu mă pot dezice de legea creşterilor salariale, însă salarizarea pentru personalul din învăţământul preuniversitar nu mai este de 50 la sută, pentru că au fost deja făcute câteva măriri, fiind vorba de fapt de o creştere de circa 37 la sută în prezent.”

Dacă mai așteptăm puțin cei 37% probabil vor fi doar 28% și eventual 19%. Peste încă un an nu va mai putea fi vorba nici măcar de 19% fiindcă ce se hotărăște azi peste un an nu mai poate fi la fel. Mai vine și criza care adâncește dezechilibrele financiare, mai vine și vreo lege pentru parlamentarii care nu s-au pensionat, încă etc.

Da‘ de ce oare nu mai e valabilă legea celor 50% ? Păi e foarte simplu. Mai ieri noul premier Boc  „mic la stat mare la sfat” ne spunea că îi trebuie „un răgaz” pentru majorarea salariilor profesorilor ca să controleze vistieria țării. Scopul declarat al controlului? Acela de a vedea dacă există ceva bănuți pe acolo. Scopul ascuns? Să tragem de timp, să mai uite lumea ce-am promis, să mai treacă sărbătorile…. După întâlnirea în avanpremieră cu sindicatele (părăsite fără regret de d-nul Croitoru pentru mult mai liniștitele meleaguri ale Parlamentului) existau prea puține lucruri sigure și prea multe necunoscute. Ce era sigur? Toți profesorii își vor primi salariile. A uitat să adauge: fiindcă s-a terminat campania electorală. Așa că… Ce dacă n-au avut bani vreo 2 luni de zile vreo câteva județe care însumează câteva mii, zeci de mii de profesori? Totul revine la normal acum că suntem la guvernare.

Dar să vedem ce mai zice Ambramburica noastră. Păi zice că legea (aceea a salarizării) a fost iniţiată cam demultișor, în noiembrie 2007, când era vorba de 50 de procente, dar după aceea au mai fost măriri salariale „care au făcut să ne apropiem de acest procent„. Ce a uitat să spună? Cine (plângea) deplângea pe la televiziuni soarta crudă a profesorilor când Tăriceanu a tăiat scurt nodul gordian al legii cu 50%? Cum cine?… Domnia – sa, nimeni alta decât Ecaterina Andronescu. Ce mai povestește, cu tâlc, acestă doamnă?

· Că învățământul trebuie să aibă un management profesionalizat și depolitizat;

· Că ne trebuie un pachet legislativ în acest domeniu;

· Că școala nu mai trebuie să fie un „teatru politic”;

· Că tezele cu subiect unic sunt „caduce” iar bacul e „nerelevant”;

· Că evaluările de la mijloc de ciclu nu se justifică;

· Că trebuie regândită structura liceului;

· Că e necesară o strategie a sistemului de educație;

· Că ne trebuie descentralizare;

· Că ar fi bine ca autoritățile locale să joace un rol în descentralizare;

· Că se va lua în considerare acel proiect prin care se dorește salarizarea pe criterii de performanță;

· Că sindicatele au semnat pactul pentru educație deci nu au de ce să se supere pentru acest proiect;

Între atâtea probleme ce se abat (sau există deja) asupra învățământului românesc și trebuie rezolvate în acest mandat de d-na Andronescu există și o rază de speranță, ba chiar o fericire: „Profesionalizarea este un obiectiv urmărit şi prin formarea iniţială, dar şi prin cea continuă. Şcoala nu trebuie să ajungă să fie un teatru politic. Din fericire, în domeniul academic situaţia s-a rezolvat, senatele universitare aleg în mod democratic conducerile universităţilor, dar mai trebuie făcute demersuri în domeniul învăţământului preuniversitar.”Avem deci o rezolvare fericită în domeniul academic.

Mă întreb, retoric desigur: acesta este faimosul program de guvernare al actualei coaliții sau a este o schiță a d-nei Andronescu personal, făcută în grabă pentru audierile din comisii ?

Parcă recunosc acest discurs. Este cel pe care îl aud de vreo 19 ani încoace. Depolitizare, descentralizare, strategie, pachet legislativ, pactul pentru educație, proiect, performanță, 6% din PIB pentru învățământ (care, apropo, se pare că nu va putea fi atins nici acum deși parcă auzeam niște voci prin campania electorală), etc. Adică bla, bla-urile cunoscute deja și nerezolvate vreodată.

Să constatăm totuși că greul a trecut. Adică toți cei interesați de modul cum va merge învățământul sub acestă guvernare tip „struțocămilă” au aflat deja ce nu vor avea și ce nu vor face. De acum nu -și vor mai face speranțe deșarte.

Să fim realiști, suntem în plină criză financiară, la ce ne-am fi  așteptat?