Educația, informația și învățământul

1379522935_college_3D.pngSe pare că nu ne-a fost dat, nouă românilor, să mai avem vreodată (azi sau în viitor), printre noi, niște minți luminate care să pună înaintea intereselor personale, de partid sau de luptă politică, interesul național. Așa se face că educația (formală, nonformală sau informală), ajunge la beneficiarii ei pe cele mai diverse căi, dar e total neadecvată tinerelor generații. Pendulând între internetul fără limite, televizotrul fără program și restricții, revistele de adulți vândute peste tot, o școală depășită și televiziuni bazate pe rating și bani în loc de principii, copiii, adolescenții și tinerii trebuie să se adapteze. Și se adaptează instinctual refuzând să mai învețe, să mai respecte ceva, să mai încerce lucruri noi, să mai muncească din greu (poate nici nu trebuie!) pentru rezultate. Satisfacția unui 9 sau 10 luat pe copy/paste la școală (sau un 5 sau 6 pentru cei nepretențioși) nu e atât de mare dar elevului îi rămâne destul timp să stea pe facebook, pe mess, pe la cafenea sau în locuri mai dubioase.

ZeroDin punctul meu de vedere nici nu sunt de blamat. Deloc. Ce îi învață școala și/sau societatea pe acești tineri? De 26 de ani îi învață (la propriu) că școala nu mai e școală. Nu mai e gratis (păcat!, fiindcă în lege scrie că e). Nu se adaptează timpurilor moderne și nu îi învață (aproape) nimic din ceea ce le-ar folosi. Nu îi învață să învețe, nu îi pregătește pentru societatea care îi așteaptă (sau oare nu îi așteaptă?). Nimic. Zero. Cei care, din fericire, mai reușesc, au pur și simplu noroc. Ori au nimerit la școli particulare, ori au învățat în niște școli cu profesori care-și mai respectă profesia, ori au avut familii care au înțeles importanța învățăturii și educației. În rest, generații întregi de elevi nu pot să mulțumească parlamentarilor, miniștrilor sau președintelui țării, oricare o fi fost el, fiindcă nu au de ce. Deloc. Niciunul nu s-a gândit la ELEVUL român. Au fost ocupați cu pensiile, indemnizațiile speciale, concedii în locuri de vis sau îngroșarea conturilor în lei, dolari sau euro.

Pe de altă parte, „educația” din afara școlii, a avut și are grave deficiențe. Avem o Curte constituțională care se „ocupă” frecvent de …treburi constituționale. Ce-i drept nu-și „depășește atribuțiile” verificând și dacă se pun în practică deciziile sale. Avem un CNA mai corupt decât alte instituții care nu „vede” destrăbălările din media, avem fel și fel de alte instituții (Avocatul Poporului ar fi una fără rost de care am auzit doar de vreo câteva ori în 10 ani) care nu-și fac treaba sau nu au nici o treabă. Doar salarii. Așa că educația nonformală a rămas pe mâna: analfabeților, maneliștilor, dansatoarelor topless, intimităților deșucheate prezentate cu titlu de „viața adevărată”, scandalurilor de divorț și amantlâcuri prezentate cu lux de amănunte sexuale, indivizilor putrezi de bogați prezentați cu titlul de oameni de afaceri sau al fotbaliștilor care răstoarnă banii cu lopata fără să aibă prea multă școală…Și această „educație” a prins. Mult mai repede decât școala. 

Și ne-am ales cu generații de elevi care înțeleg imediat cum stă treaba cu banii, soția, amanta sau iubita, cu meciurile de fotbal sau gelozia femeilor dar nu înțeleg „în ruptul capului” de ce trebuie să înveți. Motivația lor – zero.

P.S. Acest articol era o schiță  mai veche dar, în contextul scandalului național (că dezbatere nu o pot numi) legat de homeschooling versus sistemul românesc de învățământ, cred că este un răspuns (culmea!) anterior întrebării.

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

dana_nc483lbaru_1

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

family-960452_1920

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.

 

Inscrieri clasa pregatitoare 2016 Ministrul Educatiei: Din 29 februarie parintii vor putea face optiuni / Copiii vor intra in clasa I doar daca au terminat clasa pregatitoare, fara exceptii

Inscrieri clasa pregatitoare 2016 Ministrul Educatiei: Din 29 februarie parintii vor putea face optiuni / Copiii vor intra in clasa I doar daca au terminat clasa pregatitoare, fara exceptii http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20727436-a.htm

2015 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 15,000 times in 2015. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 6 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

PRO EDUCAȚIE PENTRU GUVERN: UN PIAN PENTRU LIPATTI

Susțin această campanie și îndemn și pe alții să facă asta fiindcă azi am….

Click pe imagine!

…văzut și auzit  cum, cu mare pompă și bătându-se cu cărămida în piept, guvernul, reprezentat de Victor Ponta și (recent condamnatul) Liviu Dragnea, au mers de urgență să semneze la Târgu Jiu niște contracte cu mulți bani pentru refacerea stadionului pentru „voinicii” de la Pandurii Tg. Jiu.

Doamne, și ce mândru mai era Ponta! Doamne, și cum menționa el că orice țară trebuie să promoveze sportul, cultura și învățământul   – citat aproximativ ! Am observat că oricum învățământul era pe ultimul loc.

Nu mai vorbesc de sta-di-o-nul care se va construi la Craiova! Deși nu mai face săli de sport ca Elena Udrea, guvernul actual se lansează cu avânt în construcția și reparația stadioanelor. Păi ce poate fi mai important?

Eu am găsit că mai important ar fi ca elevii talentați din România să beneficieze măcar de aceleași sume pe care guvernul le pune la dispoziție pentru stadioane. Mai concret: pentru fiecare stadion construit sau reparat să se ridice o școală nouă sau să se aloce fonduri pentru cei care, azi, mâine și poimâine, vor fi mândria noastră: în muzică, în pictură, în balet, în matematică, în fizică, în sporturi lăsate la coadă precum tenis, înnot, patinaj, în …orice, adică nu numai în fotbal.

N-am auzit străini să se extazieze că avem olimpici sau copii excepționali în niște domenii în care se muncește mult și greu ca să iasă la iveală talentul. În schimb am auzit cum străinii ne „gâdilă” plăcut mândria rostind: Mutu, Hagi, Iordănescu sau mai știu eu ce „mari” nume din foooootbal ca și când România se rezumă doar la asta.

Nu știu de ce nu am auzit la Victor Ponta să fi zis, fie măcar și ca încurajare, că susține campania pentru liceul Lipatti și că se gândește să ofere un ajutor din partea guvernului. Oare de ce nu face guvernul și gesturi din astea?

Înscrierea în clasa pregătitoare 2015 -2016

Zice-o vorbă românească „Doar mâine nu-i poimâine”. Cam așa stă treaba și cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice care a catadicsit să dea publicității metodologia și calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru 2015-2016 doar sub formă de proiecte.

Dar ce să vezi? În teoria (aflată în proiecte) încrierea în clasa pregătitoare ar urma să înceapă pe 16 februarie dar, pe 9 februarie 2015 (adică o săptămână înainte), școlile trebuie sa afiseze circumscriptiile scolare si numarul de clase pregatitoare, daca exista „posibilitatea organizarii procesului de invatamant in cadrul unei gradinite aflate in structura scolii sau in consortiu cu scoala”, daca scoala organizeaza programul Scoala dupa scoala si fotografii cu clasele pregatitoare” . Adică „poimânie”. 

Și totuși, ca să nu „sperie” părinții (altă explicație nu găsesc), MECS publică proiecte la data de 28 ianuarie 2015. Mă întreb de ce le publică în proiect și când are ministerul de gând să le definitiveze? La toamnă?

Fiindcă subiectul este unul de interes major, părinții sau persoanele interesate pot accesa aceste proiecte pe SCRIBD  sau pe site-ul MECS:

SCRIBD:

https://www.scribd.com/doc/253965365/Proiect-Metodologie-Inscriere-Clasa-Pregatitoare-2015-2016

https://www.scribd.com/doc/253965073/Proiect-Calendarul-Inscrierii-in-clasa-pregatitoare-2015-2016

MECS:

Proiect_Metodologie inscriere invatamant primar 2015-2016.pdf

Proiect_Calendarul inscrierii in invatamantul primar 2015-2016.pdf

Educația „cu”, „despre” și „prin” muzică sau „Concertul copilăriei”

În urmă cu vreo 6 ani scriam, pe un alt blog de-al meu, un mic articol despre Concertul de la Viena. Astăzi urmărind, a nu știu câta oară, concertul mi-am dat seama că asta a însemnat, în tot atâția ani, câte o „porție” de educație, nu numai muzicală. Ce păcat că există copii, elevi și adulți care nici nu știu că acest concert există, care nu rezonează cu muzica, atât de luminoasă, a familiei Strauss, care nu pot primi această mică porție de educație în fiecare an!

Iată articolul:

Concertul copilăriei

Johann StraussComunismul s-a terminat sau cel puțin așa pare. Mai răzbat pe ici pe colo idei și principii de care nu ne putem dezbăra dar…societatea progresează. Trăim alte vremuri, avem alte pretenții, dorim alte lucruri, încercăm altceva aproape în fiecare zi, dar, dacă ne gândim bine, nu mai simțim la fel sau nu mai putem aduce până la noi acel „ceva” care ne însuflețea copilăria sau tinerețea. Uneori a fost casa bunicilor, alteori a fost vreun bâlci care ne colora existența monotonă, de multe ori a fost doar casa în care am trăit alături de cei dragi.

Pentru noi, cei care am fost elevi ai unei școli de muzică, viața de elev s-a deschis în acordurile lui Mozart și Beethoven. Clasa I a însemnat, într-o vreme în care nimic nu prea avea semnificație, un alt univers. În timp ce învățam alfabetul, notele muzicale deveneau prietenele noastre. Audițiile de la sfârșitul fiecărei clase ne transformau. Publicul era  juriul nostru suprem și nu era ușor să mulțumești părinți și frați, bunici sau cunoscuți, într-o vreme când arta supraviețuia printr-un fel de milă a autorităților centrale de partid și de stat. De fapt noi, pianiștii și violoniștii, coriștii și flautișii, noi, cei ce studiam un instrument sau cântam în cor, intrasem într-o altă lume.

Pentru noi, muzica devenea o a doua natură. Programul nostru nu era deloc obișnuit. În timp ce alți elevi plecau acasă după ore noi începeam studiul: orele de cor, orele de pian sau vioară, mai târziu orele de orchestră. Nici aici nu se termina programul nostru fiindcă urmau orele de studiu acasă sau dacă nu aveam instrumentul, la școală. Școala de muzică, fiindcă așa s-a numit la început, era singura din oraș care se închidea la ora 20, iar când se apropia sfârșitul anului școlar, chiar mai târziu. Studiul ne răpea, într-un fel, copilăria. Ore în șir studiam pentru a cânta perfect un pasaj sau pentru a învăța digitația corectă, ore în șir descifram punctele transformate în optimi sau doimi. Ore în șir reluam pasajele dificile sau cântam studiile care  ne transformau în mici virtuozi. Și mulți credeam pe atunci că ne-am jucat prea puțin și am studiat fără folos, că am fi putut să facem și altceva sau că părinții nu prea s-au gândit mult când ne-au înscris la Școala de muzică.

Dar….greșeam. Universul nostru nu se închidea lumii exterioare ci se deschidea sufletelor noastre. Înțelegeam esența lucrurilor într-un mod cu totul aparte și poate mai profund decât alți copii. Nu eram diferiți dar devenisem poate puțin mai „speciali”. Când reușeam ceva, când lucrarea sau concertul pe care-l aveam de interpretat lăsa asistența mută de uimire, atunci ne simțeam și noi speciali. Părinții ne priveau ca pe niște mici genii iar profesorii ne lăudau cu măsură. Pentru restul lumii eram cineva și începeam să fim dați de exemplu.

Lumea copilăriei noastre, a celor de la Școala de muzică, începea să capete alte contururi. Radioul nu era un aparat comun în vremea copilăriei mele iar televizoarele se numărau pe degetele de la o mână pe strada mea. Puteam totuși să mă număr printre privilegiați: aveam și radio și televizor într-o vreme când ele erau considerate un lux. Trăind în lumea muzicii la școală și acasă, televiziunea a intrat în viața mea și mai apoi și a colegilor mei, într-un fel cu totul aparte. Pe lângă faimosul Robin Hood, aproape singurul serial care aducea copiii în fața ecranului, emisiunile muzicale ne atrăgeau în fața radioului și, mai târziu, în fața televizorului.

Un an întreg așteptam Concertul de Anul Nou de la Viena și mulți ani a trebuit să-l ascultăm la radio. Televiziunea română nu-l prelua pe atunci. Dar asta nu ne împiedica să ne facem programul în așa fel încât, pe 1 ianuarie, să ne așezăm cuminți pe lângă radio și, timp de 2 ore, să ascultăm celebrele valsuri, polci, mazurci sau fragmente din operete ale faimoasei familii Strauss.  Era un moment extraordinar când uitam de toți și toate, când ne simțeam liberi deși nu eram, când nimic nu mai avea importanță fiindcă universul era al nostru și el era muzica.

Ne credeam speciali numai fiindcă ascultam concertul și aveam ce povesti la începerea școlii. Știam cine l-a dirijat, știam ce s-a cântat, știam să fredonăm „Dunărea Albastră” sau „Marșul lui Radezki”, polca „Tritch Tratch” sau „Viață de artist”,  ”Sânge vienez” sau  ”Valsul împăratului” și, cu fiecare an, știam mai multe. Începusem să le învățăm singuri, căutam partiturile și dădeam mici concerte în pauze. Când l-am putut urmări la televizor nu ne venea să credem cum arăta sala de concerte a Filarmonicii din Viena. Impunătoare și strălucitoare, cu candelabre de cristal și cu o arhitectură deosebită, plină de flori și plină de spectatori. Spectatorii păreau că joacă într-un film despre înalta societate: doamnele elegante în rochii superbe nu păreau deloc tovarășele din România iar domnii în fracuri impecabile afișau o eleganță care nouă ne era străină. Cu zâmbetul pe buze și fericiți că se aflau acolo cântau cu orchestra sau ascultau în liniște, aplaudau în ritmul muzicii sau fredonau Dunărea albastră. Așa o strălucire în niște vremuri care pentru noi erau cenușii! Și să nu uităm: ne aflam în Epoca de aur!(ceaușistă)

Copilăria a trecut, amintirile au rămas. Anii comunismului ne-au adus din ce în ce mai multe constrângeri. Nimeni și niciodată n-a mai putut  să ne ia înapoi concertul de Anul Nou. L-am urmărit și încă îl mai urmăresc și astăzi. Este un fel de „În căutarea timpului pierdut” a lui Proust. Este un fel de întoarcere la copilărie.

Tot despre acest concert  <<„Destinații” de vacanță: un concert faimos>>

Puteți urmări Concertul de Anul Nou din 2014 în format video  full HD:

%d blogeri au apreciat asta: