Teleșcoala crizei sau homeschooling obligatoriu

Homeschooling

Cu ceva timp în urmă (să tot fie vreo 4 ani) am avut o dispută, aș zice amiabilă, pe blog cu câteva persoane interesate sau neinteresate de homeschooling. Aș zice chiar că unele erau împotrivă total. Pe scurt era vorba de Dana Nălbaru și soțul ei care hotărâseră să-și educe copiii acasă. În alte circumstanțe am scris despre acest homeschooling chiar mai demult. Dar să revenim.

Pandemia de coronavirus ne-a forțat să stăm acasă și consecințele economice vor fi probabil la fel de dramatice ca și cele medicale. Peste toate și peste toți, vorbind de mapamond aici, criza ne-a prins nepregătiți total. Din punct de vedere medical suntem într-un dezastru total și asistăm neputincioși (chiar dacă corpul medical se zbate dramatic oră de oră) la răspândirea virusului și la decesele înregistrate zilnic cu miile.

Fiindcă stăm acasă și copiii stau acasă și, în plus, stau în casă. Nici nu vreau să-mi imaginez cum stau familiile cu 2-3 copii în casă în vreun apartament de bloc cu 2 camere iar părinții mai sunt ocupați și cu telemunca în cel mai fericit caz.

Școala la laptop

 

În aceste condiții a devenit imperios necesar ca acei copii să nu piardă în totalitate ceea ce făceau la școală. Ce-i drept primele care s-au organizat au fost școlile private fiindcă aveau la dispoziție modalități și ceva experiență de cum să facă asta. Respectiv au început aproape imediat lecțiile online. Progresiv, bineînțeles, fiindcă era dificil să faci școală online dacă nu ai mai făcut-o niciodată. În cele din urmă copiii au început să facă chiar școala acasă dar asta a adus un plus de muncă și pentru părinți. Intrare în clasă, verificarea temelor, exersarea anumitor practici, găsirea unor soluții pentru anumite proiecte, teme…etc. Nimic nu e simplu și presiunea era și este foarte mare pe părinți, mai ales pe cei cu 2-3 copii. Nu spun că, de partea cealaltă profesorii sunt în culmea fericirii fiindcă ei, efectiv, trebuie să se pregătească foarte bine pentru orele de a doua zi și asta înseamnă muncă.

Am aflat că, după câteva tatonări, și școlile de stat au început desfășurarea anumitor ore online. Nu pe toate și nu pentru toți copiii fiindcă (și aici) pandemia ne-a prins nepregătiți. Mediul rural e cel mai afectat. Acolo mulți părinți nu au nici măcar un laptop sau un smartphone și rareori înțeleg modalitățile de lucru online. În mediul urban lucrurile stau ceva mai bine dar, cum citeam deja zilele acestea, copiii care aveau dificultăți de învățare în clasă fiind, acum sunt în pericol să piardă cam 50% din ceea ce se predă online. Un studiu efectuat de mai mulți cercetători .

„Studiul arată că un procent de 77% dintre elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură reușesc să parcurgă curriculumul de trunchi comun conform planificărilor preexistente. În cazul elevilor cu rezultate slabe lucrurile stau altfel. Profesorii spun că aceștia reușesc în proporție de 50% să țină pasul. 2.223 de cadrele didactice participante la cercetare care au ore la clasa terminală a ciclului gimnazial remarcă aceeași diferență între elevi.”

Așa se face că vrând nevrând am devenit o Românie care practică, cu ghilimelele de rigoare, homeschooling de nevoie. Asta nu ne avantajează cine știe ce pentru că, dincolo de ceea ce se face astăzi pentru ca elevii să fie încă la școală, s-ar putea să descoperim că am făcut școală fără o bază legală, că ea nu era prevăzută în nici un act normativ, că decalajele între diverse categorii de elevi sunt foarte mari, că unii elevi nici măcar nu au făcut această teleșcoală, că…multe altele. Întotdeauna am considerat, chiar dacă am fost împotriva sistemului de învățământ românesc, că e bine să-ți faci meseria, mai ales că alt sistem nici nu aveam până acum vreo 10-12 ani. Dar, din momentul în care am început să avem și școli private, nimeni nu a vrut cu adevărat să liberalizeze această piață (să-i zic așa) a învățării. Era bine dacă în legea învățământului ar fi fost expuse și propuse și alte modalități de organizare a învățământului. Acum ar fi fost bune și, în plus, ar fi fost și legale.

Ca o concluzie avem bâlbâiala permanentă a Ministerului Învățământului care, în fiecare zi anunță alte și alte amânări, publică teste pentru eventualii absolvenți ai claselor a VIII -a și a XII -a când ei nici nu știu și nici nu cred că vor exista examene de final de an. Care an școlar rămâne în coadă de pește dacă elevii nu se pot întoarce pe băncile școlii cel mai târziu la 1 mai. După părerea mea, deși e târziu și atunci, ar fi singura dată când se mai poate face ceva pentru ca anul să nu fie total ratat.

Sub deviza optimistă „vom trăi și vom vedea” avem de exersat încă homeschoolingul sau școlirea acasă, ce-i drept cu ajutorul profesorilor. Nu știu cum se descurcă cei care erau total împotrivă.

Educația, informația și învățământul

Se pare că nu ne-a fost dat, nouă românilor, să mai avem vreodată (azi sau în viitor), printre noi, niște minți luminate care să pună înaintea intereselor personale, de partid sau de luptă politică, interesul național. Așa se face că educația (formală, nonformală sau informală), ajunge la beneficiarii ei pe cele mai diverse căi, dar e total neadecvată tinerelor generații. Pendulând între internetul fără limite, televizotrul fără program și restricții, revistele de adulți vândute peste tot, o școală depășită și televiziuni bazate pe rating și bani în loc de principii, copiii, adolescenții și tinerii trebuie să se adapteze. Și se adaptează instinctual refuzând să mai învețe, să mai respecte ceva, să mai încerce lucruri noi, să mai muncească din greu (poate nici nu trebuie!) pentru rezultate. Satisfacția unui 9 sau 10 luat pe copy/paste la școală (sau un 5 sau 6 pentru cei nepretențioși) nu e atât de mare dar elevului îi rămâne destul timp să stea pe facebook, pe mess, pe la cafenea sau în locuri mai dubioase.

Din punctul meu de vedere nici nu sunt de blamat. Deloc. Ce îi învață școala și/sau societatea pe acești tineri? De 26 de ani îi învață (la propriu) că școala nu mai e școală. Nu mai e gratis (păcat!, fiindcă în lege scrie că e). Nu se adaptează timpurilor moderne și nu îi învață (aproape) nimic din ceea ce le-ar folosi. Nu îi învață să învețe, nu îi pregătește pentru societatea care îi așteaptă (sau oare nu îi așteaptă?). Nimic. Zero. Cei care, din fericire, mai reușesc, au pur și simplu noroc. Ori au nimerit la școli particulare, ori au învățat în niște școli cu profesori care-și mai respectă profesia, ori au avut familii care au înțeles importanța învățăturii și educației. În rest, generații întregi de elevi nu pot să mulțumească parlamentarilor, miniștrilor sau președintelui țării, oricare o fi fost el, fiindcă nu au de ce. Deloc. Niciunul nu s-a gândit la ELEVUL român. Au fost ocupați cu pensiile, indemnizațiile speciale, concedii în locuri de vis sau îngroșarea conturilor în lei, dolari sau euro.

Pe de altă parte, „educația” din afara școlii, a avut și are grave deficiențe. Avem o Curte constituțională care se „ocupă” frecvent de …treburi constituționale. Ce-i drept nu-și „depășește atribuțiile” verificând și dacă se pun în practică deciziile sale. Avem un CNA mai corupt decât alte instituții care nu „vede” destrăbălările din media, avem fel și fel de alte instituții (Avocatul Poporului ar fi una fără rost de care am auzit doar de vreo câteva ori în 10 ani) care nu-și fac treaba sau nu au nici o treabă. Doar salarii. Așa că educația nonformală a rămas pe mâna: analfabeților, maneliștilor, dansatoarelor topless, intimităților deșucheate prezentate cu titlu de „viața adevărată”, scandalurilor de divorț și amantlâcuri prezentate cu lux de amănunte sexuale, indivizilor putrezi de bogați prezentați cu titlul de oameni de afaceri sau al fotbaliștilor care răstoarnă banii cu lopata fără să aibă prea multă școală…Și această „educație” a prins. Mult mai repede decât școala. 

Și ne-am ales cu generații de elevi care înțeleg imediat cum stă treaba cu banii, soția, amanta sau iubita, cu meciurile de fotbal sau gelozia femeilor dar nu înțeleg „în ruptul capului” de ce trebuie să înveți. Motivația lor – zero.

P.S. Acest articol era o schiță  mai veche dar, în contextul scandalului național (că dezbatere nu o pot numi) legat de homeschooling versus sistemul românesc de învățământ, cred că este un răspuns (culmea!) anterior întrebării.

Dana Nălbaru a trezit-o pe „Frumoasa” din pădurea adormită

Dana Nălbaru

Cred că ăsta e titlul care se potrivește cel mai bine „răscoalei” declanșate de Dana Nălbaru și soțul ei care, ce să vezi?, au anunțat într-o zi că, gata!, copilul lor nu mai merge la școală. Adică la școala românească. Cum așa ceva nu s-a mai văzut în România, să spui de-a dreptul că nu vrei să urmeze copiii tăi școala în SISTEMUL de învățământ românesc, după ei a venit….potopul. Cred că mulți s-au gândit: ce i-o fi apucat? Nu puteau să facă și ei precum Vanghelie, Geoană, Paleologu, Năstase, Isărescu ș.a. fără vâlvă, adică? Pentru că mie îmi e clar că aproape toți cei aflați la putere au considerat că învățământul românesc e un eșec dacă, la vârste chiar mici, și-au trimis copiii în străinătate. 

Imediat toată lumea (învățată sau nu) s-a mobilizat să dea replici, cam ca la cutremur. Ba că e bine, ba că e rău, ba că nu e legal, ba că nu e bine să fie școală acasă. Cam așa o țin dezbaterile sau replicile de vreo săptămână. Ce noroc nesperat pe televiziunile de așa-zise știri!

Ca în orice împrejurare, nimeni nu stă să analizeze faptele concrete sau să ia în calcul variantele. Nu, doar se înverșunează situându-se de o parte sau alta. Linie gri nu pare să existe, adică un compromis sau măcar o analiză a sistemului propus. 

Prima dată când am luat contact cu ideea de homeschooling a fost în urmă cu câțiva ani. Pe atunci primisem niște comentarii (referitoare la o cu totul altă temă de discuție) de la o doamnă (de origine română) din SUA și la o cercetare mai atentă am dat peste blogul pe care-l întreținea. Nu am fost deloc impresionată poate și din cauza cantității de invective pe care doamna le profera la adresa lui Obama sau a guvernării de atunci, dar și din cauza amestecului ciudat între educarea copiilor acasă și propriile convingeri religioase, pe care, bănuiesc, dorea să le păstreze intacte pentru familie. Mie mi s-a părut că nu e tocmai corect să faci așa educație acasă.

Între timp am încercat să mă documentez referitor la această alternativă de educare a copiilor fiindcă nu înțelegeam prea bine cum s-ar putea duce la bun sfârșit această sarcină. Mi se părea aproape imposibil ca niște părinți să realizeze tot ceea ce presupun programele școlare la toate materiile. Așa am afat că homeschooling-ul se practică de mulți ani atât în SUA cât și în Europa, că în unele țări sau pe unele continente (vezi Australia) s-a impus ca o necesitate pe când în altele e interzis și că nu există studii care să condamne cu vehemență modalitatea aceasta de educație.

Am găsit însă destule studii referitoare la homeschooling în SUA. Voi da aici doar 2 linkuri:

http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

https://www.linkedin.com/pulse/20140921012711-95218701-what-does-the-research-say-about-homeschooling

Până la urmă, ideea acestui sistem alternativ de educație s-a născut, bănuiesc, ori dintr-o necesitate, ori dintr-o „luptă” pentru respectarea acestui drept al omului/copilului, acela prin care copilul trebuie să primească educație dar nu neapărat din partea statului. Singurul lucru pe care nu îl înțeleg din toată această gălăgie este acela că taberele, în principiu 2, vor să demonstreze că cealaltă tabără nu procedează bine, aruncând cu noroi și nu argumentând ceva.

Homeschooling?

Personal cred că toți au dreptate și aceste tipuri de educație li se potrivesc anumitor copii, anumitor familii, anumitor perioade poate din dezvoltarea copiilor. De ce să atacăm familiile care decid că nu e bine pentru copiii lor în școala românească? Asta nu le va face să o accepte și se vor găsi mereu portițe pentru ca fiecare să facă cum consideră mai bine. Pe de altă parte o majoritate care își trimite copiii în sistemul românesc de învățământ a decis deja că e mai bine așa. Din varii motive .

Ca om care am făcut parte din sistem vreo 35 de ani pot spune că există mulți, foarte mulți nemulțumiți, atât printre părinți, cât și printre copii sau profesori. Din păcate nu toată lumea e dispusă să-și asume responsabilitatea educării acasă, iar mulți nici nu ar putea să facă asta. Așa că nu prea înțeleg înverșunarea nici a unora, nici a altora. Poate ar fi mult mai bine dacă legile noastre ar fi mai clare, dacă părinții ar avea dreptul și posibilitatea să aleagă, dacă miniștiri și foștii miniștri nu ar mai da verdicte de psihologi, dacă prima doamnă doar și-ar spune o părere…dacă.