Mare dezbatere, maaaareeeeeeeee!

Mare dezbatere, mare, în învățământ. Ce să fie? Ce să fie? Păi …ca de obicei în învățământ ne ocupăm cu pusul carului înaintea boilor și vrem, a mia oară, să constatăm pe viu dacă funcționează. Nu contează dacă aceste experimente se fac pe elevi generații la rând.

 

Cei care se ocupă cu facerea, refacerea sau desfacerea curriculei în sistemul românesc de învățământ au întotdeuna multă treabă, din care la final iese …nimic. Ca să dea impresia că muncesc lansează false dezbateri:

• cum ar fi aceea de introduce încă 2 ore de educație fizică la anumite clase de gimnaziu

• sau eterna, deja,

să fie sau să nu fie religia obiect de studiu în școlile din România?

Mie amândouă mi se par la fel de inutile și mă refer aici ca subiect de dezbatere. Prima idee pare destul de bună la prima vedere dar nu ia în calcul aproape nici o realitate din școlile românești. Deși există solide argumente pentru introducerea mai multor ore de educație fizică, în realitate, introducerea lor nu va face decât să sporească problemele. Și există câteva argumente care nu pot fi neglijate:

• la orice clasă, dar mai ales la clasa a V- a, elevii care vor face 2 ore de educație fizică una după alta, vor fi categoric atât de obosiți încât cu greu vor mai putea face față programului școlar care, să zicem, va mai presupune încă 2 –4 ore;
• condițiile în care vor face orele de educație fizică sunt, în multe școli, improprii: nu există săli de sport, nu există vestiare, nu pot face duș după orele în care au alergat, au transpirat, s-au jucat, etc.
• mulți profesori de educație fizică nu consideră disciplina educație fizică sub aspectul de a educa elevii în spiritul unei condiții fizice zilnice ci transformă pur și simplu orele de educație fizică în ore specializate de: handbal, fotbal, baschet, etc.
• mai mult chiar, probele impuse de minister la această disciplină, cu bareme uneori imposibile (eu le-aș numi, pe alocuri, draconice), transformă elevii în victime sigure pentru note extrem de mici care, în opinia părinților, le strică mediile. Și de multe ori au dreptate.
• În nici o școală, fiindcă n-am aflat până acum să existe vreuna prin România, profesorii  de educație fizică nu lucrează cu elevii supraponderali, obezi sau cu cei care au alte diverse probleme de sănătate. Acești copii sunt lăsați întotdeauna „pe margine”.
• ar mai fi un mic amănunt: în actualele condiții, sălile de sport din școli (acolo unde există) abia fac față să cuprindă actualul număr de ore de educație fizică. Cum se vor încadra ele pe viitor cu un program dublu? Cine va face ora în sala de sport și cine pe culoar? Cine va sta în curtea școlii și cine în clasă?

În ceea ce privește cealaltă dezbatere, referitoare la orele de religie, cred sincer că o mare parte din vină ni se datorează, și aici mă refer la toți cei implicați: părinți, profesori, elevi, etc.

Asta în condițiile în care  fiecare ar trebui să-și pună problema dacă ceea ce se face la școală prin curriculă corespunde principiilor în care dorim să ne educăm viitoarele generații. După cum se observă (din toată tevatura că parcă nici dezbatere nu e) COMUNITATEA nu are nici un cuvânt de spus.

Atâta vreme cât statul român nu este definit ca unul religios prin constituție, de ce să existe religia peste tot (pe parcursul a 13 clase) în curriculă?  Eu aș proceda cu totul altfel: aș lăsa la alegerea părinților să decidă dacă elevii studiază sau nu studiază religia, în condițiile în care religia să existe ca opțiune. Ea să se studieze în afara orarului, să fie patronată de biserică și chiar cei care fac religia (preoții sau profesorii) să fie plătiți de biserică.

Lucrurile s-ar așeza astfel mult mai bine: familiile care ar dori să-și educe copii în spiritul religiei ortodoxe, catolice sau al unei alte confesiuni ar avea astfel posibilitatea s-o facă. Trebuie spus că în actualele condiții elevii care nu fac religie sunt obligați prin orar să asiste la aceste ore, neavând o alternativă dacă ele nu sunt în program prima sau ultima.

Așa că eu cred că întâi ar trebui să ne ocupăm de realitățile din școlile românești și abia apoi să ne preocupe falsele dezbateri. Dezbateri care, bineînțeles, se vor dovedi fără obiect și subiect când se vor introduce 2 ore de sport în orar  (fiindă și premierul a zis că e bine) sau când religia va sta frumos în curriculă fiindcă preoții și profesorii nu sunt plătiți de biserică, ci de stat și e oricum „mai bine” să stea elevul la o oră chiar dacă nu-l interesează sau nu-i place decât să stea …pe străzi.

Critica Patriarhului. În al 13–lea ceas.

„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, susține, în mesajul său adresat cu ocazia începerii anului școlar, că ”lipsa de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide” din societatea și școala românească a atins cote ”alarmante”.”

sursa: www.realitatea.net

Mare dreptate are Prefericitul!  Dreptate care, să fim foarte sinceri, nu ne folosește la nimic în acest al …13- lea ceas. De ani de zile Prefericiții  (câți au fost) Bisericii Ortodoxe Române asistă impasibili la această degradare a societății românești și, după părerea mea, o și încurajează. Sigur nu prin vorbe fiindcă acestea sunt spuse cu mare evlavie și  cu dorința expresă de a face bine (nu-i așa?), ci prin fapte.

Bugetul statului contribuie substanțial la creșterea și mărirea (chiar grandoarea) acestei biserici. Palatele și bogățiile afișate ale mai marilor bisericii nu  își găsesc nici un fel de explicații în austeritatea vieții pe care ar trebui s-o ducă slujitorii ei. Scandalurile legate de călugări, preoți sau alte fețe bisericești nu se termină aproape niciodată cu sancționarea celor vinovați ci cu blagoslovirea lor prin alte parohii sau cu impunerea lor în rândul enoriașilor care se revoltă.

Comerțul cu mătănii, iconițe, tămâie etc. depășește cu mult ceea ce ne-am putea imagina că se scoate drept profit din astfel de „mici” vânzări.

Deși legea stipulează că nimic nu se plătește la biserică fiindcă preoții au salarii și bisericile sposori  sau alte surse de venituri, realitatea este cu totul alta și cred că o știe fiecare dintre noi.

Nici în școală biserica nu stă mai bine. A impus prin lege religia ca disciplină  școlară dar cu un statut incert și care generează multe probleme, în condițiile în care,  deși e opțională, religia nu poate fi desfășurată în afara orarului și, ca atare, elevii sunt ca și obligați să participe la aceste ore. Și deseori e mare păcat că se întâmplă asta fiindcă există profesori de religie care și-au înțeles adevărata menire și – și fac meseria cu dedicație.

Așa că, iertată să-mi fie observația, de ce se pronunță tocmai acum Patriarhul, Prefericitul? Ce mesaj dorește să ne transmită? Doar că „cine are carte pleacă departe”? Nu era nevoie fiindcă realitatea aceasta s-a impus de mult, cam de pe când biserica ortodoxă română ar fi trebuit să se preocupe, și ea, de îndrumarea celor pe care-i păstorește.

Educația se înfăptuiește prin exemplul personal, prin fapte și nu prin vorbe.

Ca mesajul meu să nu fie înțeles cumva greșit vreau să subliniez că nu mă declar în nici un fel împotriva convingerilor religioase ale fiecărui om și consider că oricine are dreptul să-i fie respectată apartenența religioasă, credința sau confesiunea. Pe de altă parte nu pot să nu observ că, deși biserica încă se bucură de încrederea românilor prin sondaje, în realitate se bucură doar fiindcă rolul său, destul de pasiv în societate, îi permite asta.

Faptul că se țin slujbe la inaugurarea câte unui monument sau clădire, că un sobor de preoți binecuvântează vreo adunare sau că aproape orice școală începe festivitatea de deschidere a anului școlar cu slujba religioasă, nu înseamnă implicarea bisericii în viața societății și a enoriașilor.

Nici faptul că avem preoți (puțini, ce-i drept) dedicați credinței și care se implică cu adevărat în comunitățile lor nu înseamnă mare lucru fiindcă de partea cealaltă există o mare neimplicare, ca să mă exprim elegant.

Așa că mesajul Preafericitului vine prea târziu și vine degeaba.