ADHD, autism, dislexie…pe lista lungă pentru care învățământul românesc nu are soluții

adhd

ADHD?

Update, 3 noiembrie 2016.

Pentru cei care mai aveau vreun dubiu de modul cum sunt tratații copiii cu diverse probleme în școala românească (cam 90%) recomand citirea unui articol interesant: „Ce nu se spune despre cazul copilului cu ADHD din Pitești pus la zid de colegi și profesori” de  Mihai Mincan

*************************************************************************************************

În urmă cu vreo 4 ani publicam o pagină pe acest blog intitulată „Consilier virtual” pentru că de-a lungul celor 35 de ani de carieră în învățământ observasem că pe nimeni nu preocupă situațiile dificile cu care se confruntă unii dintre elevii aflați în sistemul de învățământ românesc. Și când spun „pe nimeni” asta chiar așa era. Ce-i drept astăzi au apărut destul de multe cabinete de psihologie, logopedie sau integrate care însă nu au mare trecere la părinți și nici la profesori. Încă nu înțelegem la modul profund cât de importantă este prezența, organică i-aș spune nu doar de fațadă, a psihologului în mediul școlar.

Școala nu este astăzi deloc, dar deloc, obligată să lucreze cu elevii suferind de ADHD, balbism, epilepsie, depresie, dislexsie, autism, obezitate, sindrom aspereger…etc. Pe nici un plan. În nici un regulament școlar și în nici o lege, asfel de copii nu beneficiază decât de cel mult câteva articole care nu obligă la nimic în afară de…acoperirea cu hârtii care să demonstreze (la o adică) cum  nimeni nu e vinovat de ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, dacă ar fi, s-ar putea lua și măsuri. Nu neapărat punitive, deși uneori necesare, ci măsuri de rezolvare în spiritul educării tuturor: profesori, părinți, copii, factori de decizie și le-am enumerat aleatoriu. De fapt, am constat că instituțiile ierarhic superioare ale indiferent cărui nivel din țara noastră, se „scaldă” într-un total și dolce „far niente” ajungând la birocrația care ne macină nervii, zilele și finanțele.

Așa se face că am aflat zilele trecute cum a izbucnit un conflict deloc minor la o școală din Pitești. Situația prezentată era una aparte dar…nu am să mă leg de copilul cu presupus ADHD sau de copiii care, în mod cu totul aberant, au manifestat împotriva unui singur copil cu diverse probleme, probabil chiar cu dizabilități. Copilul era operat de cancer, de apendicită cangrenoasă și, culmea!, nu avea nici un diagnostic de ADHD.

Nu. Am să mă leg de faptul că unii dintre responsabilii școlii piteștene au clamat sus și tare cum că, deși părinții, și-au asumat însoțirea copilului la școală și chiar la ore, nu au realizat acest lucru. Și vin și eu să întreb: părinții aceia nu au și ei slujbe? Nu trebuie să-și câștige pâinea de zi cu zi? Își permit oare să renunțe, vreunul din ei, la job? Statul nostru i-a ajutat, i-a susținut material, i-a îndrumat să urmeze ședințe gratuite pentru situația dificilă a copilului lor? Ce le-a oferit statul ca ei să se poată ocupa de așa un copil cu atâtea probleme? Au avut, mama sau tatăl, concedii plătite? Au avut posibilitatea ca acest copil să urmeze școala acasă, măcar pentru o perioadă? Au avut posibilitatea de a-și lăsa copilul, fie și pentru câteva ore, în sistemul școală după școală care să-l ajute în adaptarea mai ușoară? Nu cred că s-a întâmplat nimic din toate acestea. Și atunci, cum să ne indignăm că părinții nu stau cu copilul în clasă?

portrait-child-hands-57449

Of, încă o zi…

Pe de altă parte, din proprie exepriență, știu că școala, efectiv, nu poate face nimic. Chiar nimic din punct de vedere legal. Uman și educațional e altă situație. Legal însă, ea, școala, poate veni cu regulamentul școlar în brațe și se poate acoperi de…hârtii. Poate trimite părinții la inspectoratul școlar (și o face) iar acesta îi va trimite înapoi la școală și se va acoperi de…hârtii. Nici un responsabil școlar nu-și va asuma nimic. Citește în continuare

Bani-navetă-elevi, ministru indiferent și „circuitul interministerial”

Ministerul Educaţiei a semnat mai demult această OUG, împreună cu Vasile Dîncu din partea MDRAP-ului, şi așteptăm acum. Documentul se află pe circuitul acesta interministerial”, explică Mircea Dumitru, ministrul Educației pentru o televiziune.

school-bus

Naveta elevilor s-a împotmolit pe circuitul interministerial.

Din nefericire l-am văzut și auzit. Nimic empatic în vocea ministrului care nu părea deloc interesat de faptul că peste 100.000 (mai precis 130.000) de elevi navetiști, fără posibilități materiale, de-abia ajung la școală (sau  nu mai ajung) în timp ce părinții lor fac eforturi disperate să plătească 1,2,3 abonamente în valoare de 100, 200, 300  sau mai multe sute de lei.

Nuuuuuuu! Domnia – sa, ministrul, era foarte …nedumerit

mircea-dumitru

Mircea Dumitru, ministrul educației și învățământului.

și explica indiferent că această OUG se află pe „circuitul interministerial” de parcă era la formula 1 de la Monaco. „…și așteptăm acum”, mai zice d-nul ministru cu ton plat. Ce așteptăm? Să pice niște bani de la d-nul Dâncu, de la MDRAP (că nici nu știam ce e asta), de oriunde. Sper că OUG-ul acesta să nu rămână pe „circuit” până după alegeri când se vor fi cheltuit deja toți banii de pe toate …„circuitele”.

Eu cred că în momentul urcării pe scaunul de ministru, orice ministru (că nu s-a întâmplat încă să văd și altfel), uită să mai fie om, uită să mai fie preocupat de misiunea lui acolo, aceea că, cetățenilor care depind de el trebuie să le fie mai bine, nu mai rău.

Se întreabă oare d-nul ministru cât de greu îi vine unui părinte să plătească dintr-un salariu de mizerie, dintr-un ajutor de șomaj sau dintr-o pensie mică un abonament de transport? Mai are părintele acela bani să îl mai și hrănească pe copil? Mai  are resurse să îi cumpere uniformă, încălțăminte, cărți? Asta și în condițiile în care transportul elevilor nu se decontează integral fiindcă….nu știm de ce. Poate din cauza președintelui sau din cauza poluării? Altfel, niciodată nu ni se explică de ce se întâmplă sau nu se întâmplă ceva. Pardon! Se explică pe scurt: nu sunt bani! Unde sunt (ar fi) bani, aceștia sunt, pur și simplu, aruncați pe pixuri, parfumuri scumpe, stick-uri de memorie sau vacanțe exotice…. Ca să vezi potrivire! Aici nu e nevoie de OUG și nici nu se blochează pe „circuitul interministerial”.

Guvernul pare că nu vrea să adopte OUG drept pentru care ea stă pe „circuitul interministerial”.

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

klaus-iohannis_discurs-timisoara

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici? Citește în continuare

Educația, informația și învățământul

1379522935_college_3D.pngSe pare că nu ne-a fost dat, nouă românilor, să mai avem vreodată (azi sau în viitor), printre noi, niște minți luminate care să pună înaintea intereselor personale, de partid sau de luptă politică, interesul național. Așa se face că educația (formală, nonformală sau informală), ajunge la beneficiarii ei pe cele mai diverse căi, dar e total neadecvată tinerelor generații. Pendulând între internetul fără limite, televizotrul fără program și restricții, revistele de adulți vândute peste tot, o școală depășită și televiziuni bazate pe rating și bani în loc de principii, copiii, adolescenții și tinerii trebuie să se adapteze. Și se adaptează instinctual refuzând să mai învețe, să mai respecte ceva, să mai încerce lucruri noi, să mai muncească din greu (poate nici nu trebuie!) pentru rezultate. Satisfacția unui 9 sau 10 luat pe copy/paste la școală (sau un 5 sau 6 pentru cei nepretențioși) nu e atât de mare dar elevului îi rămâne destul timp să stea pe facebook, pe mess, pe la cafenea sau în locuri mai dubioase.

ZeroDin punctul meu de vedere nici nu sunt de blamat. Deloc. Ce îi învață școala și/sau societatea pe acești tineri? De 26 de ani îi învață (la propriu) că școala nu mai e școală. Nu mai e gratis (păcat!, fiindcă în lege scrie că e). Nu se adaptează timpurilor moderne și nu îi învață (aproape) nimic din ceea ce le-ar folosi. Nu îi învață să învețe, nu îi pregătește pentru societatea care îi așteaptă (sau oare nu îi așteaptă?). Nimic. Zero. Cei care, din fericire, mai reușesc, au pur și simplu noroc. Ori au nimerit la școli particulare, ori au învățat în niște școli cu profesori care-și mai respectă profesia, ori au avut familii care au înțeles importanța învățăturii și educației. În rest, generații întregi de elevi nu pot să mulțumească parlamentarilor, miniștrilor sau președintelui țării, oricare o fi fost el, fiindcă nu au de ce. Deloc. Niciunul nu s-a gândit la ELEVUL român. Au fost ocupați cu pensiile, indemnizațiile speciale, concedii în locuri de vis sau îngroșarea conturilor în lei, dolari sau euro.

Pe de altă parte, „educația” din afara școlii, a avut și are grave deficiențe. Avem o Curte constituțională care se „ocupă” frecvent de …treburi constituționale. Ce-i drept nu-și „depășește atribuțiile” verificând și dacă se pun în practică deciziile sale. Avem un CNA mai corupt decât alte instituții care nu „vede” destrăbălările din media, avem fel și fel de alte instituții (Avocatul Poporului ar fi una fără rost de care am auzit doar de vreo câteva ori în 10 ani) care nu-și fac treaba sau nu au nici o treabă. Doar salarii. Așa că educația nonformală a rămas pe mâna: analfabeților, maneliștilor, dansatoarelor topless, intimităților deșucheate prezentate cu titlu de „viața adevărată”, scandalurilor de divorț și amantlâcuri prezentate cu lux de amănunte sexuale, indivizilor putrezi de bogați prezentați cu titlul de oameni de afaceri sau al fotbaliștilor care răstoarnă banii cu lopata fără să aibă prea multă școală…Și această „educație” a prins. Mult mai repede decât școala. 

Și ne-am ales cu generații de elevi care înțeleg imediat cum stă treaba cu banii, soția, amanta sau iubita, cu meciurile de fotbal sau gelozia femeilor dar nu înțeleg „în ruptul capului” de ce trebuie să înveți. Motivația lor – zero.

P.S. Acest articol era o schiță  mai veche dar, în contextul scandalului național (că dezbatere nu o pot numi) legat de homeschooling versus sistemul românesc de învățământ, cred că este un răspuns (culmea!) anterior întrebării.

Radu Stroe și așa – zisa „demisie de onoare”…

…sau de ce ar trebui ca noi, cetățenii României, să ne revoltăm când aflăm cum sunt folosiții banii (din taxe și impozite) pentru „propășirea” miniștrilor, secretarilor de stat, directorilor generali, mai –marilor sau mai-micilor funcționari.

În cei 50 de ani de comunism, liderii politici de atunci, conduși cu succes de Moscova și de învățăturile lui Lenin, au „făcut totul” (ce-i drept că au reușit doar parțial, dar îndeajuns de mult) pentru ca orice urmă de cinste, onoare, moralitate, etică, să dispară din principiile oricărui om crescut și educat într-o o societate care, (culmea!) le clama pe toate drumurile și în toate documentele de partid. Nu vorbim aici de excepții sau de cei care au refuzat tacit să se încadreze în „linia” partidului.

…Cum altfel ar fi putut să conducă?

Și aud/văd ieri un efect întârziat al acestor ani: Radu Stroe  care dă declarații presei cum își pune el pe masa guvernului „demisia de onoare” și mai are timp și să mulțumească (tipic comunist) celor care l-au ajutat, dar și celor care l-au criticat.  Care demisie de onoare? Care onoare?

Ca să citez DEX-ul: ONOAREA = „Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.” sau „Reputație, prestigiu, faimă, vază. ”

N-am văzut nicăieri la d-nul ministru cele de mai sus și ca să nu mai lungesc vorba n-am văzut la nici un ministru toate astea adunate.

Politicienii noștri oricum nu înțeleg sensul onoarei. Nu înțeleg esența principiului onoarei. Ca să poți spune „îmi dau demisia de onoare” trebuie să fi probat înainte că onoarea ta e mai presus de orice, e un principiu de viață, e ceva ce nu ai putea să încalci nici dacă ți-ar sta „cuțitul la gât”, e ceva pentru care te-ai lupta pe viață și pe moarte și aș putea continua.

Revenind strict la accidentul aviatic care a pus capăt vieții unor oameni care mai puteau să trăiască, d-nul ministru m-ar fi convins, oarecum, că-și dă demisia de onoare dacă ar fi anunțat-o după ce salvatorii[1] au spus, aproape plângând, că au găsit epava, dar „domnișoara”și pilotul muriseră.

Demisia de onoare ar fi însemnat că d-nul ministru și-a făcut rapid un examen de conștiință și a constatat că vina de a nu-i fi găsit la timp îi aparține, chiar dacă aceasta era împărțită cu alți oameni și alte instituții care acționaseră haotic întreaga noapte. Și asta nu fiindcă i-a repetat-o mass-media timp de 3 zile în ureche ci, fiindcă el nu se mai consideră un ministru bun. El e ministrul în al cărui mandat[2] a fost posibilă moartea cu zile a unor cetățeni pentru care el a jurat:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului României, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să îmi ajute Dumnezeu.”

După cum se observă cu ochiul liber n-a respectat nimic, n-a adus nicio „propășire”, legile țării au fost aleatorii pentru el și pentru mulți alții, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor au fost aruncate într-o secundă pe fereastra cabinetului. Așa a fost posibil ca nimeni (din cei plătiți să facă asta) să nu se zbată, pe viață și pe moarte, pentru ca oamenii aceia disperați, plini de răni, aproape înghețați, obosiți și fără speranță, să aibă parte de cel mai bun tratament pe care li-l putea oferi țara într-un astfel de moment.

Așa a fost posibil ca, la 4 zile de la accident, medicul Zamfir să fie acuzat că nu a oferit informații clare, că ROMATSA e singura vinovată, că STS ar fi făcut, dar nu au fost condiții, etc.

Toți cei care lucrează într-un post plătit de stat și au fost implicați în această acțiune ar trebui să-și facă rapid acel examen de conștiință. Încă mai au timp. Singura problemă care i-ar împiedica să facă asta e existența CONȘTIINȚEI.[3]

PS. Sau ar mai putea să ia lecții de simplitate de la țăranii din Apuseni. Vreo 5 ani.


[1] Țărani simpli din munții Apuseni și nu vreo instituție a statului român pentru care și eu plătesc și am plătit taxe grele și impozite.

[2] …care n-a fost numai „lapte și miere”

[3] CONȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia Sursa: NODEX (2002)

Cât de greu e să fii… sindicat?

Răspunsul? E foarte ușor. Aduni niște membri, dai un nume, faci o înregistrare și gata! După asta faci…valuri și hârtii. Eventual mai compătimești cu profesorii, fiindcă despre sindicatul lor vorbim, pe la posturile TV care te solicită, mai dai câteva bilete de tratament și restul , 99%, comunicate pe hârtie. S-a rezolvat! Avem sindicat.

Am uitat esențialul: fondurile din cotizații nu trebuie să lipsească. Altfel din ce să se „rezolve” problemele curente?

image

Iată mai jos modelul perfect de luptă sindicală.

Solicitarile membrilor de sindicat afiliati FSLI

Partea finală a documentului cu solicitările cuprinde un fel de ultimatum:

image

Declanșarea „procedurilor” precede întotdeauna declanșarea protestelor pentru că, dacă procedurile durează suficient de mult, protestele ulterioare intră în derizoriu.

Păi cum de nu s-a așezat sindicatul la masa tratativelor, cu ministrul, așa cum promitea (ministrul) prin luna aprilie și cum scriam că nu se va întâmpla? „Deschideți larg toate ușile…”  De ce nu s-a respectat „calendarul” consultărilor cu ministrul/ministerul ca sindicatul să nu mai „dea” acum un ultimatum?  Din document reiese că guvernul trebuie să manifeste expres intenția nu să ia și vreo măsură. Cu cine s-a consultat sindicatul ca să demareze procedurile de protest?

Care sunt acțiunile de protest în timp ce iarna se instalează în țară? Mitinguri în frig și ploaie? Greve japoneze în care nu crede nimeni? Proteste în fața primăriilor din care primarii nu ies și în care profesorii nu intră? Înmânarea de petiții la guvern și Parlament care se pierd imediat, aruncate, probabil, la primul coș de gunoi?

Între timp mai trece o iarnă, o primăvară și ministrul se arată din nou dispus să se așeze la masa rotundă cu sindicatul/sindicatele pentru că, nu-i așa?, dă bine la imagine și se apropie sfârșitul guvernării în care „n-am reușit să facem mai nimic pentru învățământ, dar ne-am străduit foarte tare”. Cam asta cred că va declara ministrul la finalul celor 4 ani de mandat dacă totul merge „bine” și nu este înlocuit din funcție cu altcineva care să aibă o altă strategie de reformă.

Și sindicatele vor face o analiză a tuturor acțiunilor desfășurate în cei 4 ani și vor ajunge la concluzia că „doar atât s-a putut”.

PS. Ce spune ministrul acum: „Pe listuţa mea de priorităţi aş putea începe cu primul aspect, care se referă la stabilitatea învăţământului din România.” O listuță scurtă și la obiect. Nu știm care e listuța sindicatului.

Fraudă continuă și șpagă în învățământ…(II)

ȘPAGATrist dar adevărat, șpaga și frauda continuă în învățământ. În toate există și ceva bun: o parte (cea descoperită) a celor vinovați de astfel de practici a fost trimisă în judecată.

„Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiei de bacalaureat de la Liceul „Ion Bănescu” din Mangalia, elevi şi părinţi ai acestora au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, care îi acuză de dare şi luare de mită pentru fraudarea examenului susţinut în iunie-iulie”, anunță realitatea.net.

Profesori, elevi și părinți, trimiși în judecată pentru luare și dare de mită la BAC.

O singură întrebare mi-a stăruit întotdeauna în minte pentru profesorii aflați în astfel de situații:  de ce să-și riște cineva cariera, profesia, familia, onoarea? Pentru ce? Sau, și mai bine zis, pentru CINE? Cine sunt cei cei pentru care riști să ajungi după gratii? 

Răspunsul devine ridicol numai dacă-l formulezi: pentru niște elevi care n-au vrut să învețe. Adică ei, elevii,  au stat degeaba 4 ani și s-au gândit cum să facă să fraudeze sistemul. Culmea e că au găsit profesorii care să riște, și erau cât pe-aci să reușească.

Descoperirea profesorilor dispuși să riște mă umple de tristețe fiindcă realizez că acolo, la catedră, cinstea, onoarea, morala, etica sunt terfelite chiar de cei care ar trebui să vegheze ca ele să facă parte din educația tinerilor. Indiferent cât de mic ar fi salariul unui cadru didactic, astfel de practici sunt de-a dreptul perverse. Ele îl învață (culmea!) pe elev că profesorul e la mâna lui și că poate să facă ce vrea din el și aici se pierde o mare parte din prestigiul profesiei de dascăl. Demnitatea dascălului, chiar și în aceste timpuri, nu trebuie „vândută” sau „negociată” cu cei dispuși să o „cumpere” doar fiindcă au bani.

Pe de altă parte sunt convinsă că toți cei care făceau parte din comisia de BAC își rotunjeau frumos salariile cu meditații, cu ore suplimentare, cu plata care li se cuvenea din participarea la comisie, etc. Și tocmai ei au fost dispuși să riște.

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: