Moartea vine în tabere și excursii școlare

Un motto plin de viață, o viață sfârșită tragic: motto-ul Dianei, (eleva decedată la Bușteni): «Viaţa e frumoasă! Iubesc viaţa!»

Comentam acum vreo două zile pe blogul unei cunoscute jurnaliste și editoar cunoscut, Carmen Mușat Coman, detaliile tragice ale morții adolescentei olimpice din așa – zisa tabără organizată la Bușteni. În concordanță cu ideile pe care Carmen Mușat Coman le exprima în articol, n-am putut decât să constat și eu (a câta mia oară?), lipsa totală de responsabilitate și implicare a ierarhiilor superioare din învățământul românesc în tot ceea ce se cheamă siguranța copiilor noștri aflați în sistem.

Alege viața!De fiecare dată când se întâmplă astfel de evenimente, toți cei aflați de la ministru în jos până pe la nivelul învățător/profesor/diriginte constată că „n-aveau nici o responsabilitate”, adică nici măcar morală. Profesorul trebuia să…, învățătorul nu a luat măsuri…, dirigintele nu s-a asigurat, …eventual directorul trebuia…etc.

Teoretic și practic TOȚI aceștia și-au luat măsuri de siguranță pentru astfel de evenimente. Cine ar dori (nu-i așa?) să ajungă după gratii pentru un copil teribilist? Ultimele (măsuri) sunt cele luate în urma căderii din tren a elevei plecate în excursia pe Valea Prahovei. De fiecare dată măsurile/pedepsele prevăzute acolo sunt, la modul concret, „draconice” pentru …ghici (?) însoțitor.

Cu toate regulamentele și măsurile propuse și aflate în vigoare, cu toate indicațiile prețioase date de mai marii ierarhici de pe la inspectorate și minister, cu toate procesele – verbale încheiate și hârtiile în 3-5 exemplare adunate sub formă de munți de maculatură prin dosarele școlilor, atunci când organizezi o acțiune cu elevii, nimic, niciodată nu te pregătește pentru situațiile neprevăzute fiindcă niciodată nu știi/și nu vei ști ce-ți rezervă locul, timpul, spațiul, anturajul, colectivul de elevi cu care faci activitatea, vârsta acestora, educația primită, starea de spirit, starea de sănătate, etc. La momentul producerii evenimentului grav sau tragic totul e anulat.

Analizând puțin ceea ce s-a întâmplat la Bușteni vom constata însă că profesorul coordonator (pasionat de matematică, conducător de editură și pensionar) se va alege cu dosar penal și va trebui să trăiască cu această tragică moarte pe conștiință până la sfârșitul zilelor sale.

Eleva moartă în urma căderii de la etajul 2 sau 3, având o alcoolemie mare în sânge și probabil o criză de teribilism datorată vârstei și împrejurărilor (se simțea probabil mai liberă, era dispusă să abordeze noi experiențe nefiind în cadrul mai strict controlat al casei sau școlii, nu se gândea la consecințe, etc.), avea un mare dezavantaj: nimeni nu o cunoștea cu adevărat, nimeni, probabil, nu știa ce fel de comportament manifestă, nimeni nu lua în calcul o abordare agresivă a situației în care s-a aflat, etc.

Așa se întâmplă mai mereu în cadrul unor astfel de acțiuni: elevii veniți din toată țara se adună acolo doar pe criterii de performanță, performanță care nu le aduce neapărat și o abordare matură a împrejurărilor în care se află sau un control (strict) al comportamentului. Aș spune chiar că totul se manifestă (majoritar) în contra, de cele mai multe ori.

Mă gândesc că părinții fetei sunt devastați. Cum să afli că ți-ai trimis copilul într-o tabără de pregătire și să să-l primești acasă într-un sicriu? Un adevărat coșmar! Pe cine să acuzi? Ce să faci? Cum să te împaci cu moartea prematură a propriului copil? Și nici nu pot enumera toate traumele prin care sunt convinsă că trec.

Aici intervine însă (i)responsabilitatea globală a sistemului de învățământ (în esență a politicilor proaste promovate în acest domeniu) care nu înțelege că regulamentele, legile și procesele – verbale sunt egale cu zero dacă oamenii pe care-i desemnezi să aibă grijă de copiii plecați în astfel de acțiuni, nu trebuie doar „responsabilizați” ci și  plătiți. Și nu oricum, ci foarte bine. Și nu numai plătiți ci și stimulați  să se preocupe minut de minut de acei copii ca și cum ar fi ai lor. Alergând după organizarea taberei și făcând demersuri pentru sponsorizări, preocupându-se de corespondență, de administrare (cazare, masă, condiții de transport), pregătind cursurile sau sesiunile, când să se mai preocupe și de copii? Toate astea (și altele) ar trebui să vină din partea sistemului și cu organizator desemnat. Gratis. Și se întâmplă chiar în taberele școlare din sistemul de stat și situațiile nu sunt puține.

Eu am încetat să mai organizez tabere cu elevii cam de acum vreo 10-12 ani în urma unor împrejurări care s-ar fi putut transforma în tragedii și observând că cele 10 zile de tabără mă îmbătrâneau cam cu 5 ani, psihic vorbind.

Atunci am constatat că directorul unei tabere făcea chiolhanuri , zilnice,  cu administratorul și se declara în favoarea unor bătăuși din localitatea unde era organizată tabăra; atunci am aflat că pentru a trata un copil bolnav eu trebuie să iau rețeta pe banii mei și să scol asistentele din 6 în 6 ore ca eleva bolnavă să poată fi tratată, ba trebuia să stau și la căpătâiul ei să încerc să-i scad febra; atunci am constatat că era posibil ca vreun elev să fie atacat în tabără și nimeni să nu aibă nici o responsabilitate fiindcă până și portarul avea „dreptul la somn”, în post fiind, bineînțeles; atunci am constatat că nu dormeam niciodată nopțile de grija ca vreun elev să nu cumva să facă un gest teribilist, și enumerările ar putea continua.

Constat acum că nimic nu s-a schimbat. Cadrele didactice de azi nu mai sunt dispuse, pe bună dreptate, să facă astfel de sacrificii într-o tabără. Oricum azi aceste plecări nu sunt privite cred, cu toată responsabilitatea. De nimeni.

Cândva un profesor care plecase într-o acțiune cu fiul meu s-a întors din localitatea unde-i instalase pe elevi și mi-a dat un telefon. La telefon mi-a spus textual: << Fiul dumneavoastră a insistat să vă sun și să vă spun ce face, precizând: „Am o mamă disperată. Dacă nu o sunați nu veți avea liniște toată noaptea”>>. Asta era starea mea de spirit în orice tabără, numai că eram disperată pentru fiecare copil pe care-l avem în îndrumarea mea.

Libertatea (de foarte multe ori, prost înțeleasă, dar nu neapărat) de care se bucură azi elevii acasă, în școli și licee face ca aceste responsabilități să se estompeze mult, până la diluția totală în derizoriu. Atât  din partea părinților, cât și din partea profesorilor sau conducerii școlilor. Nu știu de ce se consideră că elevul poate judeca corect și bine în toate împrejurările în care va fi pus.

În concluzie cred că ar trebui ca lucrurile să o ia pe un făgaș normal în domeniul educației și învățământului, punând mai presus de orice ELEVUL, pe care îl dorim inteligent, bun, corect, cu caracter, cu educație adecvată, responsabil, etc., nu doar la modul ideal marcat în legea învățământului. Și asta nu se poate face cu corpul profesoral actual ținut și menținut într-o stare de mizerie financiară, de umilință, de marginalizare față de alte categorii sociale sau chiar batjocorit (de la politicieni până la maneliști, de la parlamentari până la părinții care-i jignesc sau chiar agresează în școli).

Ce-i drept pentru asta ne-ar trebui niște minți cu adevărat luminate care să treacă peste guvernările de tip politic și să se pună de acord în toate doar spre binele celui educat: copil în România de azi și adult în cea de mâine.

Și ne-ar mai trebui ceva: un psiholog în fiecare școală. Timpurile moderne presupun alte situații, uneori total neprevăzute și nemaiîntâlnite, și acolo unde familia și profesorii nu mai fac față, locul lor trebuie suplinit printr-o altă abordare care să nu lase copilul/elevul la în voia sorții sau a propriilor deciziilor, prea adeseori, imature.

Partea foarte întunecată a învățământului românesc

Aflăm (de pe site-ul realitatea.net) fără să ne mai mire sau să ne mai provoace vreo reacție că:

„Profesorul acuzat, în primăvara acestui an, de o presupusă relaţie cu o elevă, se poate întoarce la catedră. În plus, dascălul de la Liceul de Arte din Iaşi ar putea primi şi salariile pentru lunile în care nu a lucrat.

Judecătorii au anulat o decizie a Consiliului de Administraţie a liceului, care îi interzicea acestuia să mai predea. Povestea de dragoste dintre dascăl şi tânăra de 16 ani a început anul trecut şi a fost descoperită de părinţi în luna mai a acestui an. Fata spune că avea probleme în familie şi că şi-a găsit alinarea în braţele profesorului. ”

imageTotul merge, așadar, către o „normalitate”. Consiliul de administrație al școlii respective ia o măsură pe care judecătorii o anulează.

De ce se întâmplă asta? Simplu. Pentru că acel consiliu de administrație nu are dreptul să ia cuiva un drept  dobândit. Poate doar să facă o anchetă internă prin care să constate, subliniez constate, faptele. După care, în funcție de gravitatea lor, să sesizeze organele în drept și/sau inspectoratul școlar. Altfel, fără stupoare și fără mirare, judecătorii au dreptate. De ce au dreptate asta e o altă poveste.

Pe de altă parte așa cum constatăm din cuvintele scrise negru pe albul… internetului profesorul e acuzat de o „presupusă” relație cu o elevă. Eleva care se presupune că a avut o relație cu profesorul respectiv nici măcar nu neagă ci, din contră, recunoaște.

Și toate astea se întâmplă fiindcă, după revoluția din 1989, tuturor li s-a părut că morala și etica, principiile și corectitudinea își vor da mâna de la sine în învățământul românesc și astfel de fapte ar fi fost exclus să se întâmple.

Uite că se întâmplă și era bine dacă cei în drept (parlamentul și partidele politice aflate ani de zile la guvernare, sindicatele din învățământ  și reprezentanții societății civile, etc.) s-ar fi asigurat că exită legi și regulamente care să împiedice săvârșirea faptelor care apar azi prin ziare sau încing spiritele și internetul.

Ce mai „poate” profesorul să facă?

„Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă”.

Ministrul învățământului, Ecaterina Andronescu, tocmai s-a gândit la ce ar mai putea să facă profesorul din România pe la școală în condițiile în care statul nu are bani să plătească polițiștii care să supravegheze și școlile, nu are bani să plătească firme de pază care să facă asta, nu are bani să plătească paznici, nu are bani să facă nimic așa cum știm.

Așa că, profesorii, în aceeași bani (cu titlul de salariu) ca și până acum, vor avea (în plus) și OBLIGAȚIA de a face pe paznicii. Să ia persoanele străine de la ușa școlii și să le conducă/ însoțească acolo unde vor să meargă. Să aștepte să-și rezolve treburile și să-i conducă înapoi. Ce să spun? Parfum!

Pauza nu mai poate fi în aceste condiții a profesorului. El nu mai are dreptul să se ducă la toaletă, să mănânce un sandviș, să bea un pahar cu apă sau poate o cafea, etc. Nu, nu și nu. Să stea la dispoziția persoanelor care vin la școală. În curând va avea în mână și o mătură fiindcă în pauze se poate și mătura dacă nu ai îngrijitoare destule sau nu ai deloc. Tot plătim profesorului un salariu, îl obligăm să facă orice se mai găsește de făcut prin școală.

Și eu cred că ar trebui să stabilim niște reguli foarte precise: fișa postului profesorului  să nu mai aibă un apendice de tipul „orice alte obligații” ci să prevadă clar ce are de făcut profesorul și ce are de făcut paznicul, îngrijitorul, secretara, contabila etc.

Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune: «Pe aici nu se trece!». Şcoala trebuie să fie o instituţie în care oamenii învaţă şi cum să se comporte, iar acest lucru este foarte important” a mai spus d-na ministru…

… în schimb pot fi transformați profesorii în aghiotanți, li se poate cere orice, pot fi obligați să facă orice, practic nu cred că ar mai fi ceva ce să nu „poată” face PROFESORUL în condițiile în care statul și-a bătut joc de această categorie de ani de zile.

Așteptăm cu infinită curiozitate noul regulament școlar care să combată prin pedepse severe violența în școli. Oare?

„Coate – goale” versus clasa politică

„Problema este a felului în care este văzut profesorul, cadrul didactic. Este foarte trist  pentru că statutul lui s-a degradat continuu. Nu ştiu dacă în perioada interbelică era o onoare să fii profesor, să lucrezi cu copiii, dar astăzi eşti privit ca un coate-goale. Şi asta ţine de societate, de felul în care oamenii care trăiesc în societatea respectivă gândesc şi acţionează”, spunea recent  Alexandru Tomescu.

Alexandru Tomescu este violonistul care a câștigat concursul în urma căruia i s-a atribuit vioara Stradivarius „Elder – Voicu” pe care își susține concertele.

Deși am o admirație desăvârșită pentru violonistul Tomescu și sunt de acord că, într-adevăr, aceasta este imaginea profesorului în societatea de astăzi, trebuie spus că imaginea aceasta are o cauză foarte prozaică și e construită voit și meticulos de-a lungul anilor. La ea a contribuit și contribuie încă acea clasă politică apărută după revoluția din 1989, clasă politică ce a acționat doar într-un singur sens: privilegii, bani și funcții doar pentru cei aflați la putere sau pentru îmbogățiții care susțineau puterea. Și și-au îndeplinit mandatul cu brio. Dovada am avut-o de curând în fața ochilor. Vămi  întregi arestate pentru trafic de …orice.

Cred că aducerea profesorului la statutul de „coate – goale” a luat startul când Iliescu a trimis minerii să bată studenții. Ca reprezentanți ai învățământului superior ei erau atunci un pericol. Și minerii i-au bătut. Și puțini s-au ridicat împotriva minerilor fie doar și prin cuvinte, chiar și mai puțini i-au blamat. Erau intelectuali care se bucurau că minerii îi bat pe studenți și spun asta fiindcă îi auzeam și vedeam în zilele acelea tulburi.

De aici încolo totul a contribuit la degradarea statutului profesorului dar în mod deosebit menținerea acestuia într-o stare umilință continuă prin salarii de mizerie. Această situație a făcut ca el să rămână în urma societății și la coada sistemului bugetar care se tot transforma, care se tot îmbogățea, care-și lua mașini, care se muta în case noi, care…. în timp ce profesorul se lupta cu puținii bani să se hrănească, să se îmbrace, să-și plătească datoriile. De aici până la a fi terfelit de mai marii zilei sau de mulți părinți că nu face ce trebuie pentru copilul lor, de inspectorii școlari că a dat vreo notă mică la purtare nu știu cărui copil de potentat al zilei, de… oricine se credea deasupra lui doar fiindcă avea un BMW și profesorul o Dacie, a fost un pas atât de mic încât nimeni nu a observat că a fost făcut.

Imaginea de „nimeni” cu care a fost etalonat  PROFESORUL a fost dirijată cu măiestrie. Orice incident, de la bătaie până la fotografii indecente, punea în aceeași oală toți profesorii și nici un parlamentar, guvernant sau ministru nu se ridica împotriva acestei „mărețe viziuni” ci o încuraja. Era bine să terfelești toți profesorii fiindcă așa nu mai aveau curajul să – și ceară vreun drept. Era bine să încurajezi ura părinților împotriva întregului corp didactic fiindcă așa câștigai alegerile. Totul era bine pentru cei care ar fi trebuit să recompenseze munca adevărată.

3/4 din societatea românească consideră că profesorul este doar un prestator de servicii și că poți să-l faci cum îți vine la gură dacă intri într-o școală și nu-ți convine ce auzi. După care dai cu pumnul în masă (și asta nu e la modul figurat de multe ori) și pleci amenințând că revii. Urmează, de obicei, un șir întreg de anchete care în cele din urmă scot profesorul vinovat de ceva. Culmea, niciodată părintele pentru că, s-o spunem drept, rareori e cu adevărat vina copilului . 

Ultimele măsuri luate în domeniul învățământului l-au transformat pe profesor. El a devenit chiar prestator de servicii. Plătit mizerabil și fără nici o autoritate în fața a mii de elevi (și părinți) care doar îi aruncă o privire și îl expediază la categoria „amărâți”.

BocȘi azi aflăm că se dă profesorilor lovitura de grație: plafonarea salariilor. Nu că ar fi fost vreo surpriză fiindcă salariile profesorilor sunt plafonate de 3 ani de zile, mai precis sunt continuu scăzute. Nici o altă categorie profesională nu a intrat în acest fel în „atenția” executivului. De ce nu se plafonează salariile parlamentarilor? Sau pur și simpu nu se taie de tot?

Nici o lege. Nici o instituție. Nici un om. Nici o țară. Nici o dreptate. Nimic. La atât ne-a redus guvernarea pedelistă. Dezastrul economic, social și moral din România seamănă izbitor cu cel de la Fukushima. Tsunami-ul la noi se numește guvernarea pedelistă în frunte cu BOC. Deosebirea esențială este doar una: ei au un popor de japonezi noi nu avem nici măcar un japonez. Unul ne-ar fi deajuns.

Ei (parlamentari și miniștrii) pot să mintă. Crunt. Prin omisiune sau folosindu-se de slăbiciunile oamenilor. Noi nu putem minți fiindcă suntem profesori și ni se cere moralitate, etică, coloană vertebrală, ba chiar ni se aruncă în față: „dascălul trebuie să fie un model”. Ei, și? Ei tot mint și nu trebuie să aibă nici etică, nici moralitate, nici coloană vertebrală , nici nu trebuie să fie modele.

„Decât cu un prost la câștig mai bine cu un deștept la pagubă” spune un vechi proverb. Cum de noi, românii, ne-am ales doar cu prima parte a proverbului?

boc[8]

Să fim drastici !

Aflăm dintr-o știre  că, în urma bătăii crâncene petrecute între două eleve de liceu din Arad, ministrul Funeriu solicită sancțiuni drastice pentru persoanele responsabile. Aici apar foarte multe întrebări și prima care îmi vine în minte este: Care ar putea fi aceste sancțiuni?

 

Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei cere Inspectoratului Şcolar Arad să aplice cele mai drastice sancţiuni persoanelor responsabile de bătaia dintre cele două eleve din Arad.

Persoanele vizate de anchetă sunt: dirigintele clasei, directorul liceului, elevele implicate şi colegii care au asistat la scenă şi, eventual, au încurajat şi alimentat disputa.
„Am solicitat inspectoratului să organizeze întâlniri cu părinţii, în toate şcolile, pentru discuţii pe tema prevenirii violenţei în şcoli. Toleranţa mea faţă de astfel de acte antisociale este zero. Trebuie să le oferim profesorilor, directorilor şi părinţilor toate mijloacele pentru combaterea acestui fenomen. Solicit inspectoratelor ca în evaluarea cadrelor didactice, diriginţilor şi directorilor să ţină cont şi de modul în care este impusă disciplina în unităţile şcolare”, a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu.
Două eleve de la Colegiul Economic din Arad s-au bătut în sala de clasă. Cele două fete şi-au cărat pumni şi s-au tras de păr luni, după o ceartă zdravănă.

Știre preluată de pe Realitatea.net

După ce citim știrea, următoarele întrebări aproape se revarsă:

  • De ce se bat elevii în așa hal în școli?
  • Elevii care se bat  astfel  au educație, au  un minim de cultură, mai putem avea vreo pretenție de la ei?
  • De ce trebuie să răspundă dirigintele, directorul și ceilalți elevi ACUM?
  • Până acum de ce n-a răspuns NIMENI? Ce legi se vor aplica?
  • De ce să nu răspundă, în primul rând, elevele și  în fața legii? De exemplu pentru vătămare corporală. Elevii sunt persoane responsabile (chiar dacă nu au 18 ani), iar legea prevede că o astfel de persoană poate să răspundă de la 14 ani.
  • De ce trebuie să se transforme profesorii, diriginții, directorii din școli  în „jandarmi” ?
  • Ce prevedere din regulamentul școlar le va afecta atât de tare pe elevele respective încât să nu se mai bată?(Să fie oare scăderea notei la purtare? Care purtare?)
  • De ce nu vor fi trași la răspundere și părinții?
  • Care sunt mijloacele oferite pentru combaterea fenomenului?
  • De ce  s-au cheltuit milioane de lei/euro pe camerele, total inutile, de supraveghere ?
  • Cum ai putea să impui disciplina în școli dacă societatea arată zilnic acestor elevi că de la Președinte, parlamentari și miniștrii până la ultimul om nu există nici o disciplină, nici o lege, nici un model demn de urmat…nici, nici, nici?

Cred că aș putea continua la nesfârșit dar există o singură și dezamăgitoare concluzie: avem legi atât de proaste și atât de inutile că nu putem face nimic cu ele.  Avem elevi care nu respectă nimic, părinți care nu se simt responsabili pentru ceea ce sunt copiii lor și profesori cărora li s-au tăiat salariile și ar trebui să își ia a doua slujbă ca….jandarmi. Doar că nici acolo nu se fac angajări și trebuie să fie jandarmi voluntari.

Dacă cineva știe ce legi și regulamente s-ar putea aplica în aceste cazuri pentru reducerea sau stoparea fenomenului poate să dea niște idei sau să ofere răspunsuri.

PS. Să ne uităm cu atenție doar la Parlamentul României care stă cu frauda pe masă și cu ultimul scandal  la porți.

"Ei, asta este, l-am omorât! Zece ani pentru un prost!"…

Elevul agresor din Craiova …declară elevul agresor din Craiova. Dacă cineva ar avea puterea, competența și răbdarea să contabilizeze toate incidentele legate de starea disciplinară din școli doar pe parcursul unei luni, cred că ne-am îngrozi.

Nu contează de ce nivel e școala, nu contează nici cum este aceasta percepută în rândul comunității, nu contează ce fel de copii învață acolo, nici ce fel de părinți au, nu contează nimic. Incidentele grave sau mai puțin grave care se petrec în școli sau pe lângă școli există zilnic. Multe dintre ele nu ajung la urechile publicului, multe dintre ele sunt mușamalizate fiindcă școala vrea să-și păstreze „imaginea”, multe dintre ele – cel mai grav – nu sunt luate în seamă ci sunt trecute la capitolul copilării. De la „copilării” la tâlhării, bătăi și omor calea se dovedește a fi scurtă. Ce s-a întâmplat la Craiova demonstrează „no comment” acest lucru. Din păcate starea aceasta ține de tot ceea ce s-a făcut în ultimii 20 de ani în domeniul învățământului și educației sau mai bine zis de ceea ce nu s-a făcut. Deloc.

Miniștrii peste miniștrii și guverne peste guverne au avut „grijă” să facă legi și regulamente proaste și să perpetueze un învățământ informațional extrem fără să acorde timp unei componente esențiale: formarea cetățeanului de mâine. Ora de dirigenție și câteva proiecte, activitățile extracurriculare făcute pe fugă – fiindcă nu e timp – nu pot suplini asta. Părinții bulversați de o societate care-i ține zi lumină la serviciu sau îi aruncă în șomaj nu au nici ei prea multe opțiuni.

Pe de altă parte nimic și nimeni nu obligă sau impune reguli stricte pentru generațiile care mâine ne vor lua locul deși ar trebui. Scriam cu ceva timp în urmă de prevederile Regulamentului care se dovedesc a fi apă de ploaie pentru elevi și părinți. Avem acum o dovadă tragică. Elevul agresor fusese exmatriculat pentru oCopil - elev - infractor în 3 zile. serie de fapte petrecute la școală. Adică școala credea că astfel se pune la adăpost de alte fapte și că scapă (acesta este termenul exact) de un elev problemă. Mai departe nimeni nu urmărea ( și nu urmărește) elevul să vadă ce conduită adopta acesta. Nu era într-un program, părinții nu puteau fi obligați să-și asume îndreptarea copilului, poliția își vedea de treburile curente (fiindcă are destule), protecția copilului nu se implică, școala nu mai are ce face după ce elevul a fost exmatriculat. Deci prevederea din regulament se dovedește ( a câta oară?) extrem de proastă și fără nici o perspectivă pentru copil. A ajuns de la copil la infractor în câteva zile.

După omor autoritățile își propun să… ancheteze iar ministrul educației susţine că vina este în mare parte a tânărului care a comis fapta, dar şi şcoala şi părinţii acestuia au o mare parte din vină. Sigur că, în esență, ministrul are dreptate dar până să se ajungă la omor nimeni nu a intrat sub incidența nici unei legi. Părinții elevului exmatriculat  nu au fost obligați de nici o lege să ia măsuri pentru îndreptarea conduitei copilului, tânărului. Școala a ales soluția extremă prevăzută de Regulamentul „apei de ploaie”, poliția probabil a intervenit de câteva ori dar a renunțat când elevul a fost exmatriculat și nu cred că altcineva s-a mai implicat.

Daniel Funeriu a subliniat că vrea neapărat să afle modul exact în care acest tânăr a fost monitorizat în urma exmatriculării. Cred, sunt sigură, că va afla următorul răspuns: nu a fost monitorizat. De nimeni și deloc.

P.S. Dacă elevul agresor ar fi rostit cuvintele din titlu cu câteva zile înainte de a fi exmatriculat nimeni nu le-ar fi luat în seamă ba chiar  le – ar fi trecut la capitolul: copilării. Adică: părinți, profesori, colegi, chiar și polițiștii.

Didia Saint - Georges

Lisette Georgescu: „Nu pleci în umbră Didie dragă, muzica ta va lumina sufletele noastre îndurerate astăzi când ne despărțim de tine.”

Justiție Oarbă

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

EDUCAȚIA ZI DE ZI

Nici o zi fără educație...

Lia Muresan

*Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. (Sigmund Freud)

Sfaturi cosmetice

Sfaturi cosmetice pentru ingrijirea pielii

Chirurg Pediatru Cluj

Dr. Surd Adrian - medic specialist Chirurgie Pediatrica

No Justice

Fiat justitia, ruat caelum!

Dezvăluiri învăluite

FLUXURI DE IDEI ÎNVĂLUITE ŞI DEZVĂLUITE PRIN NEGURA GÂNDURILOR. INTERZIS CELOR CARE NU ÎNŢELEG NIMIC, DIN ORICE!

Gimnaziul Bassarabescu

„Nu pierdeți din vedere omenia! Mai 'nainte de orice, siliti-vă să prețuiți omenia. Fiți oameni!”- Ioan Alexandru Bassarabescu 30. XII.1870 - 29. III. 1952 - scriitor, profesor, om politic și de cultură, publicist, membru al Academiei Române.

MON FRANÇAIS

Apprendre autrement

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Aquarelles

...din pasiune pentru pictură

PRO MUSIC

Educația muzicală în România

bassarabescu2en.wordpress.com/

Motto: „Education...for learning, for earning, for life”

Pro Educație Blog

Informație pentru educație

Viva,viva la musica!

...doar muzica

Totul E Relativ

...blogul despre orice

%d blogeri au apreciat asta: