Protestul ca formă de educație

Afis preluat de pe site-ul http://www.artofprotest.ro 

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

_______________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

ZIUA NAȚIONALĂ în 2016 sau patriotismul se (și) educă

2016. Au trecut 98 de ani de înfăptuirea Marii Uniri.

Extras din stenograma ședinței desfășurate la 1 decembrie 1918 a Adunării Naționale de la Alba Iulia. 

 

Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia

Klaus Iohannis: „Îi mințim. Rezultatul? Este o tragedie naţională.”

Titlul și fragmentul de mai jos sunt doar un extrase din Alocuțiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017 la Universitatea de Vest din Timişoara, o alocuțiune cu prilejul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2016-2017. Deși venită cam târziu, radiografia dezastrului din învățământul românesc ar putea avea măcar în ceasul al 12-lea consecințe benefice pentru toți cei implicați. De aceea am considerat că redarea spuselor Președintelui nu mai are nevoie de nici un comentariu. Ideile lansate aici pot fi însă supuse dezbaterii.

Președintele României, Klaus Iohannis la Universitatea de Vest, Timișoara

„Dacă nu reuşim să avem un sistem educaţional care pregăteşte tinerii pentru viaţă şi pentru o Românie a viitorului, atunci nu am făcut nimic. Absolut nimic. Nici măcar nu reușim în ziua de astăzi să atingem gradul de alfabetizare pe care l-am avut cu ani în urmă. Este o tragedie naţională. Despre asta nu vorbeşte nimeni, că nu dă bine la politică, dar asta e, nici măcar alfabetizarea nu reuşim să-o aducem la nivelul pe care l-am avut cu ani în urmă.

Există, nu o problemă, nu aș numi-o o problemă, a sistemului educaţional cu piaţa muncii, sau a sistemului universitar cu piaţa muncii. Este o catastrofă naţională, or o necorelare profundă şi gravă. Cum altfel putem să ne explicăm că toţi investitorii români şi străini cer forţă de muncă cu calificări medii, meseriaşi, şi noi avem o ţară plină de licee teoretice, dar nicio şcoală care îi pregăteşte pentru o meserie. Rezultatul? Este o tragedie naţională.

Îi ducem pe toţi până la BAC. Îi minţim. Actualul sistem de învățământ preuniversitar îi minte pe elevi şi pe părinţi că le dă o educaţie potrivită. Nu le dă, fiindcă nu este adaptată nici pieţei muncii, nici individului. Şi atunci, toţi ajung la BAC şi cred că este totul ok, dar nu este. Anul trecut, o jumătate de generaţie a picat la BAC. Anul acesta a fost un pic mai bine, doar o treime din generație a picat la BAC. Acest procent trebuie să fie infim. Nu ştiu cât ar fi optimal, 5%, 10%. Dar o jumătate de generaţie? Vă daţi seama ce tragedie naţională am creat aici?

5 octombrie 2013 – World Teachers’ Day

Afișul dedicat Zilei Mondiale a Educatorilor din acest an.

„A call for teachers!”

…este sloganul de Ziua Mondială a Profesorilor/Educatorilor din acest an care se celebrează astăzi, 5 octombrie 2013. Multe manifestări dedicate acestei zile au avut loc chiar de ieri, incluzând un eveniment care s-a desfășurat la sediul UNESCO din Paris.

Ziua de 5 octombrie se sărbătoreşte în peste 200 de ţări, denumirea ei fiind „World Teachers’ Day” în limba engleză sau „Journée Mondiale des Enseignants” în limba franceză.[1]

UNESCO încearcă în fiecare an să atragă atenția asupra învățământului mondial care se confruntă cu numeroase probleme și lipsuri. În acest an temele principale ale dezbaterii sunt: lipsa profesorilor dar și profesori mai bine pregătiți prin participarea la cursuri de perfecționare; o mai bună calitate a educației dar și pe rolul profesorilor în a dezvolta elevilor lor acele abilități care să-i facă în viitor cetățeni responsabili, capabili să se implice în problemele comunităților lor și să contribuie la provocările globale.

Pe site-ul dedicat există posibilitatea  ca, cei care celebrează această zi, să marcheze evenimentul, alcătuind astfel o hartă a acestora la nivel global: http://www.worldteachersday.org/

Tututor educatorilor din România și chiar de pe mapamond, le urez să aibă parte de condiții mult mai bune de muncă, de materiale didactice moderne, de școli luminoase, curate și primitoare (cu utilități și, în România, cu autorizații sanitare), de o răsplată materială pe măsura muncii lor, de acces la cursuri de perfecționare reale, utile și  gratuit oferite de guvernul/guvernele interesate de soarta copiilor noștri. Locurile de muncă din învățământ să devină atractive, nu numai prin salarizare, ci și prin tot ceea ce ar putea oferi celor ce lucrează acolo: satisfacția unei munci pe care ei, educatorii, s-o facă cu pasiune fiindcă asta doresc și nu din obligație sau fiindcă nu-și găsesc în altă parte un loc de muncă pe măsura pregătirii lor.

În spiritul zilei din acest an nu trebuie să uităm (cu toții) de calitatea actului educațional, care trebuie să fie de excepție fiindcă, la final, ceea ce copilul învață „azi” va avea, sau nu, o influență în comunitatea în care va trăi „mâine”. Copiii sunt beneficiarii de azi, noi, comunitățile/cetățenii, vom fi beneficiarii de mâine.

Acest blog vă urează…

   La mulți ani de Ziua Mondială a Profesorilor!     

           Happy World Teachers’ Day!

---

[1] Am mai amintit despre confuzia, voită sau nu, de prin mass – media românească (sau a inspectoratelor școlare, minister chiar) de a trata această zi ca pe Ziua Mondială a Educației și nu Ziua Mondială a Educatorulor/Profesorilor. Este o distincție importantă care trebuie făcută, pentru că sistemele de învățământ din orice loc de pe glob nu ar exista fără truda celor care, zi de zi, îi învață pe copiii planetei. De ei depinde viitorul lumii și, cu toate acestea, în cele mai multe țări, munca lor nu este recunoscută, apreciată sau remunerată corespunzător.

FESTIVALUL ȘI CONCURSUL „GEORGE ENESCU” – 2013

Astăzi, 1 septembrie 2013, începe Festivalul „George Enescu”. Cu o istorie ce însumează 55 de ani, festivalul dedicat celui mai mare compozitor român rivalizează cu celebrul festival de la Salzburg dedicat marelui Mozart.

Festivalul debutează cu interpretarea Rapsodiei române nr. 2 de Geoorge Enescu. Orchestra Staatskapelle din Berlin avându-l ca dirijor pe Daniel Barenboim vor avea onoarea de a deschide această ediție a festivalului. Cei prezenți la Sala mare a Palatului îl vor asculta, tot în acest prim concert, pe marele pianist român Radu Lupu.

Amatorii de muzică bună nu mai au nevoie de îndemnuri pentru a se regăsi în publicul ce va lua loc în sălile de spectacol. Pentru ceilalți, cea mai bună prezentare se regăsește chiar pe site-ul dedicat acestui mare eveniment, site pe care-l puteți vizita dâdnd click pe imaginea de mai jos.

Cu interpreți de mare valoare, orchestre celebre și dirijori care-au făcut istorie, festivalul de anul acesta se prefigurează a fi cel mai mare eveniment românesc dedicat muzicii bune.

Tot în acest an manifestarea va marca și cel puțin 2 premiere: transmiterea anumitor concerte în sălile de cinema 3D (Grand Cinema Digiplex) pentru a deveni din ce în ce mai accesibil marelui public dar și lansarea aplicației pentru Android și Apple, citez de pe site-ul festivalului:

A fost lansată aplicația specială pentru Android şi Apple a Festivalului Internațional “George Enescu”! O puteţi descărca la adresa http://festivalenescu.ro/app.

Inițiativa face parte din strategia de comunicare a ediției 2013 a Festivalului care mizează pe tehnologiile moderne pentru a permite accesul în timp real, ieftin și eficient la informațiile și la concerte.

Aplicația „George Enescu Festival” este gratuită pentru telefoane Smart și este disponibilă începând din data de 30 august pentru platformele Android, respectiv pentru Apple din data de 31 august.

Nu pot decât să urez tuturor celor pasionați sau doar amatori de muzică bună: audiții plăcute!

La mulți ani, România!

IMNUL DE STAT AL ROMÂNIEI

Fiindcă am auzit fel de fel de istorii în ultimele zile despre Imnul României aș vrea să cred că le-am auzit doar fiindcă, niște politicieni, mulți și needucați în spirit civic, au ales să-și bată joc de tot și de toate de-a lungul ultimilor 20 de ani, fără culoare politică.  Dacă ei nu au avut de-a lungul acestei scurte și dificile părți din istoria României nimic de-a face cu demnitatea și respectul față de simbolurile noastre naționale, de asta am ajuns în această situație.

Cu toate scuzele de rigoare față de cei care cred altfel, eu consider că, ne place sau nu ne place, e bun sau nu e bun, trebuie schimbat sau nu, IMNUL trebuie cunoscut, trebuie respectat, trebuie cântat corect. În fond, el reprezintă România în care trăim fiecare dintre noi. Imnul, stema și drapelul trebuie să fie simboluri demne de respectat pentru toți. Dacă noi nu le respectăm nici alții nu o vor face.

În anul 1848, Andrei Mureșianu (1816 – 1863),  după moda timpului, a creat poemul „Un răsunet”, poem care avea să se transforme  curând în cântec patriotic. Titlul pe care-l cunoaștem astăzi, „Deșteaptă-te, române!”, s-a impus repede datorită mesajului puternic pe care îl transmitea.  Mureșianu, poet, ziarist și un fervent activist patriot în tumultuoasa epocă a revoluției pașoptiste, este pe alocuri creditat chiar cu compunerea/adaptarea muzicii imnului. Istoria imnului actual al României este neclară. După unele cercetări muzica imnului se crede că a fost adaptată de Anton Pann, la cererea revoluționarilor pașoptiști, după o romanță populară (sau o melodie cu caracter religios) – „Din sânul maicii mele” care circula în epocă în Transilvania. După alții, Gheorghe Ucenescu ar fi contribuit la realizarea muzicii imnului el fiind și cel care i-a cântat melodia poetului.

Aici se poate asculta Imnul :Imnul „Deşteaptă-te, române!”

Poezia creată de Andrei Mureșianu are 11 strofe (vezi mai jos). După revoluția din 1989, Deșteptă-te, române! devine Imnul de stat al României. Asta s-a întâmplat în 1990 și s-a stabilit ca Ziua Imnului să se sărbătorească la 29 iulie în fiecare an. Această dată a fost aleasă fiindcă, în 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, s-ar fi cântat pentru prima dată cântecul patriotic, devenit imnul revoluționarilor pașoptiști transilvăneni.

În situații oficiale se intonează din tot imnul doar cele 4 strofe (marcate cu aldine roșii) și exact în această ordine. Dacă imnul se intonează doar orchestral se cântă melodia imnului  o dată.

Se acceptă conform Monitorului oficial în care s-a publicat imnul că autorii acestuia sunt: Andrei Mureșianu – versuri și Anton Pann – muzica adaptată. În urmă cu câțiva ani a existat o inițiativă în Parlament prin care se dorea stabilirea cu exactitate a autorului imnului. Din păcate comisia respectivă nu a ajuns la nici o concluzie.

Iată aici poezia devenită Imnul de Stat al României.

 

Andrei Mureşanu
DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
(UN RĂSUNET, 1848)
(text complet)

„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”

 

Ce spune legea referitor la drapel, stemă și imn se poate citi în: 

Legea nr. 75 publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 26 august 1994.

Legea „Apoi după…”

„După ce vom avea răspunsul de la ICCJ la recursul procurorului general, vom discuta eşalonarea, deoarece recursul va da o unificare, va da un răspuns indicat sentinţelor pentru toată lumea. Apoi vom vedea cum va fi făcută eşalonarea, în funcţie de modul în care va fi unificarea. Când venim cu o lege, nu va mai fi posibil să existe interpretări, aşa cum au fost în trecut”, a spus Daniel Funeriu comentând faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie.

 În urma acestui recurs cadrele didactice au astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

Încercând să citesc cât mai atent și corect spusele d-nului care n-a reușit să-și echivaleze studiile  dar a devenit ministrul educației din România, aș avea câteva observații de făcut:

• d-nul respectiv e foarte confuz fiindcă „după ce vine recursul discutăm eșalonarea care trebuie să fie unificatoare pentru toată lumea”.  Mai întortocheat de atât nici că se putea! Ce nevoie aveam de niște explicații anapoda la o sentință cât se poate de clară? Profesorii au dreptul la plata diferențelor și, aș adăuga, chiar mai mult decât atât: plata dobânzilor.
• „apoi vom vedea” …Păi cam așa au făcut guvernanții și cu legea: au ales să o aplice  …mai apoi. Și le-a ieșit fiindcă s-au substituit justiției.
• „când vom mai veni cu o lege să nu mai existe interpretări”. Pentru nici o persoană normală la cap n-a fost nici o interpretare. Legea spunea că salariile se măresc cu 50% și guvernul a ales să o …intepreteze așa că d-nul Funeriu mai bine tăcea. Vorbitul în gol e semn că incompetența are niște nume precise și poate, persoanele care le poartă, ar trebui să-și dea demisia. Cât mai grabnic.

„Coate – goale” versus clasa politică

„Problema este a felului în care este văzut profesorul, cadrul didactic. Este foarte trist  pentru că statutul lui s-a degradat continuu. Nu ştiu dacă în perioada interbelică era o onoare să fii profesor, să lucrezi cu copiii, dar astăzi eşti privit ca un coate-goale. Şi asta ţine de societate, de felul în care oamenii care trăiesc în societatea respectivă gândesc şi acţionează”, spunea recent  Alexandru Tomescu.

Alexandru Tomescu este violonistul care a câștigat concursul în urma căruia i s-a atribuit vioara Stradivarius „Elder – Voicu” pe care își susține concertele.

Deși am o admirație desăvârșită pentru violonistul Tomescu și sunt de acord că, într-adevăr, aceasta este imaginea profesorului în societatea de astăzi, trebuie spus că imaginea aceasta are o cauză foarte prozaică și e construită voit și meticulos de-a lungul anilor. La ea a contribuit și contribuie încă acea clasă politică apărută după revoluția din 1989, clasă politică ce a acționat doar într-un singur sens: privilegii, bani și funcții doar pentru cei aflați la putere sau pentru îmbogățiții care susțineau puterea. Și și-au îndeplinit mandatul cu brio. Dovada am avut-o de curând în fața ochilor. Vămi  întregi arestate pentru trafic de …orice.

Cred că aducerea profesorului la statutul de „coate – goale” a luat startul când Iliescu a trimis minerii să bată studenții. Ca reprezentanți ai învățământului superior ei erau atunci un pericol. Și minerii i-au bătut. Și puțini s-au ridicat împotriva minerilor fie doar și prin cuvinte, chiar și mai puțini i-au blamat. Erau intelectuali care se bucurau că minerii îi bat pe studenți și spun asta fiindcă îi auzeam și vedeam în zilele acelea tulburi.

De aici încolo totul a contribuit la degradarea statutului profesorului dar în mod deosebit menținerea acestuia într-o stare umilință continuă prin salarii de mizerie. Această situație a făcut ca el să rămână în urma societății și la coada sistemului bugetar care se tot transforma, care se tot îmbogățea, care-și lua mașini, care se muta în case noi, care…. în timp ce profesorul se lupta cu puținii bani să se hrănească, să se îmbrace, să-și plătească datoriile. De aici până la a fi terfelit de mai marii zilei sau de mulți părinți că nu face ce trebuie pentru copilul lor, de inspectorii școlari că a dat vreo notă mică la purtare nu știu cărui copil de potentat al zilei, de… oricine se credea deasupra lui doar fiindcă avea un BMW și profesorul o Dacie, a fost un pas atât de mic încât nimeni nu a observat că a fost făcut.

Imaginea de „nimeni” cu care a fost etalonat  PROFESORUL a fost dirijată cu măiestrie. Orice incident, de la bătaie până la fotografii indecente, punea în aceeași oală toți profesorii și nici un parlamentar, guvernant sau ministru nu se ridica împotriva acestei „mărețe viziuni” ci o încuraja. Era bine să terfelești toți profesorii fiindcă așa nu mai aveau curajul să – și ceară vreun drept. Era bine să încurajezi ura părinților împotriva întregului corp didactic fiindcă așa câștigai alegerile. Totul era bine pentru cei care ar fi trebuit să recompenseze munca adevărată.

3/4 din societatea românească consideră că profesorul este doar un prestator de servicii și că poți să-l faci cum îți vine la gură dacă intri într-o școală și nu-ți convine ce auzi. După care dai cu pumnul în masă (și asta nu e la modul figurat de multe ori) și pleci amenințând că revii. Urmează, de obicei, un șir întreg de anchete care în cele din urmă scot profesorul vinovat de ceva. Culmea, niciodată părintele pentru că, s-o spunem drept, rareori e cu adevărat vina copilului . 

Ultimele măsuri luate în domeniul învățământului l-au transformat pe profesor. El a devenit chiar prestator de servicii. Plătit mizerabil și fără nici o autoritate în fața a mii de elevi (și părinți) care doar îi aruncă o privire și îl expediază la categoria „amărâți”.

Și azi aflăm că se dă profesorilor lovitura de grație: plafonarea salariilor. Nu că ar fi fost vreo surpriză fiindcă salariile profesorilor sunt plafonate de 3 ani de zile, mai precis sunt continuu scăzute. Nici o altă categorie profesională nu a intrat în acest fel în „atenția” executivului. De ce nu se plafonează salariile parlamentarilor? Sau pur și simpu nu se taie de tot?

Nici o lege. Nici o instituție. Nici un om. Nici o țară. Nici o dreptate. Nimic. La atât ne-a redus guvernarea pedelistă. Dezastrul economic, social și moral din România seamănă izbitor cu cel de la Fukushima. Tsunami-ul la noi se numește guvernarea pedelistă în frunte cu BOC. Deosebirea esențială este doar una: ei au un popor de japonezi noi nu avem nici măcar un japonez. Unul ne-ar fi deajuns.

Ei (parlamentari și miniștrii) pot să mintă. Crunt. Prin omisiune sau folosindu-se de slăbiciunile oamenilor. Noi nu putem minți fiindcă suntem profesori și ni se cere moralitate, etică, coloană vertebrală, ba chiar ni se aruncă în față: „dascălul trebuie să fie un model”. Ei, și? Ei tot mint și nu trebuie să aibă nici etică, nici moralitate, nici coloană vertebrală , nici nu trebuie să fie modele.

„Decât cu un prost la câștig mai bine cu un deștept la pagubă” spune un vechi proverb. Cum de noi, românii, ne-am ales doar cu prima parte a proverbului?