Era de așteptat

Sub titlul de mai jos, realitatea.net  publica ieri, 5 februarie 2014, un articol prin care 5000 de cadre didactice din Galați anunță că nu mai vor să se implice în  programul ȘCOALA ALTFEL.  Profesorii nu mai vor „ŞCOALA ALTFEL”.

O astfel de reacție era de așteptat chiar de la începutul programului fiindcă activitățile pe care le presupune acest proiect nu pot fi realizate, oricât de multă bunăvoință ar avea profesorii și învățătorii, decât cu anumite fonduri și cu o serie de materiale pentru care trebuie BANI. Bani care nu au de unde să vină fiindcă STATUL e sărac, zice ministerul. Așa că se iau de la (ghici?) părinți și, fiindcă apar multe situații neprevăzute, de la profesori.

Problema necesarului de materiale nici măcar nu s-a pus la începuturile  „Școlii altfel”, ministerul și inspectoratele crezând că acestea vor fi, de la sine înțeles, suportate de cadre didactice și părinți. Și așa a și fost. În primul an nimeni nu a realizat ce înseamnă asta prinși de entuziasmul organizării unor altfel de activități în afară de clasicele, și de multe ori, plicticoasele, lecții.  Abia după teminarea săptămânii respective, părinții și cadrele didactice au avut prilejul să constate că au cheltuit o mulțime de bani: în excursii, la muzee, la cinematograf, pentru organizarea unor evenimente, pentru cumpărarea de diverse materiale – hârtie, lut, decorațiuni, acuarele, plastilină, etc.

Așa stând lucrurile, în anul următor, programul Școlii altfel s-a mai ajustat. S-au căutat soluții, dar cam fără succes. Multe școli au optat să cam stea prin sălile de clasă și să vizioneze pe video filme care nu costă, să realizeze mici proiecte cu hârtie reciclabilă, să facă curățenie în curtea școlii sau să meargă la un singur muzeu cu intrare gratis. (Doar câteva exemple.)

Nu înțeleg de ce acum ministrul Remus Pricopie face apel la profesori pe Facebook, https://www.facebook.com/remus.pricopie, „Îi rog pe profesori să nu-i facă pe copii să sufere” și nu ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
Inițiativa celor din Galați, de a înainta referate cu necesarul de materiale și fonduri, e o inițiativă lăudabilă. Așa se pot vedea costurile și cadrele didactice nu vor fi acuzate, ulterior și eventual, că iau mită.

Pe de altă parte implicarea comitetelor și asociațiilor de părinți în realizarea acestui proiect este un fel de muncă de Sisif, pentru că:

• cineva responsabil trebuie să adune banii pe care, eventual, alții îi donează;
• cineva responsabil trebuie să distribuie banii acolo unde sunt necesari (imaginați-vă școlile mari cu 30 – 40 de clase sau mai mult, deci mulți bani, sau școlile mici, din mediul rural, unde nu ai ce distribui);
• cineva responsabil trebui să stea zilnic cu mâna pe cecuri și la bancă, să dea semnături, să alerge, să explice, etc.
• cineva responsabil trebuie apoi să justifice pe ce s-au cheltuit banii. În tot acest timp elevii și cadrele didactice trebuie să aștepte plățile.
• …și uitam: toate acestea trebuie făcute cu luni de zile înainte și aprobate de consiliul profesoral, consiliul de administrație, asociația părinților și comitetele de părinți, trecute prin Consiliul elevilor, etc.;
• pentru a realiza cele de mai sus mai e nevoie de ceva: întâlniri, ședințe, consilii pentru ca toți cei implicați să se pună de acord, întâlniri la care, aproape de la sine înțeles, nu pot participa toți, întotdeauna.

A nu se înțelege că programul nu e de apreciat și că cineva ar vrea cu tot dinadinsul să-i facă pe copii să sufere. Nu. Programul e  bun, e relaxant pentru copii și mai puțin pentru cei responsabili de copii, dar, una peste alta, ministerul doar a stabilit că se va face, iar programul s-a mutat cu totul în „curtea” școlilor care, au/n-au, trebuie să-l realizeze.

Pilat din Pont s-a mai spălat o dată pe mâini, liniștit.

P.S. La ultimele 2 ediții ale programului chletuielile mele, personale, au fost semnificative deoarece îmi place să fac ceva diferit și să-i învăț și pe copii. Asta nu   înseamnă că alții sunt obligați să – și cheltuie banii din salariu pentru „Școala altfel”.

Educația condusă de SRL-uri, PFA-uri, sponsori, etc.

De curând au apărut tot felul de știri din educație. Și cum ele nu provin de pe site-ul MEN așa cum ar fi normal, ca să știe toți cei interesați că acestea sunt informații oficiale, încep să mă întreb dacă nu cumva, actualul guvern (ca și precedentele din ultimii 23 de ani), lasă încet, încet educația pe mâna SRL-urilor sau PFA-urilor. Poate ar fi mai bine.

Prima informație a fost aceea că „Uraaaaa!, am mărit numărul de ore de educație fizică în școli” dar… am constatat că nu avem profesori care să predea disciplina. Și ce dacă! Pe principiul „uite că se poate” orice profesor va putea preda educația fizică, așa, ca un fel de antrenor. Ce dacă e specializat pe limba română, fizică sau logică? Cu puțin curaj se poate.

A doua informație a venit ieri, alaltăieri (!) de la d-na Grapini care a cerut, pardon, a solicitat, ministerului educației să ia act de faptul că turismul cam pierde bani în fiecare an fiindcă familiile nu pot să plece în concedii ieftine. Și de vină e doar ministerul educației care a binevoit să prelungească anul școlar până pe 21 iunie. Mai aveam un pic și în iulie ne aflam tot la școală ca să ne apropiem de media europeană de zile de școală. Ce-i drept, nimănui nu-i pasă că elevi și profesori fierb la propriu deja în școlile dotate cu termopane și fără aer condiționat fiindcă, nu-i așa?, nu sunt bani. Dar… d-na Grapini a primit urgent „mingea” înapoi: „ăsta e populism ieftin!”

Altă informație este aceea că învățământul va avea mai mulți bani și e ceva cert, zice Remus Pricopie. Și asta nu fiindcă s-a mărit bugetul educației ci fiindcă ministerul dă liber la sponsorizări. Adică, cine vrea poate să dea. Școlilor. Nu ni se mai spune nimic de cine o să ia, probabil pe același principiu prin care acum, dacă o școală are bani mai mulți în cont fiindcă are mai mulți elevi nu-i poate cheltui fiindcă statul, guvernul, etc., îi iau. Scurt și cuprinzător. Și îi dau altora. Principiul nu se cunoaște dar așa „vrea mușchii lor”, ai ministerului, ai primăriei, ai oricui are treabă pe acolo.

În schimb se va face un audit anual. De ce să facă ministerul un audit pentru banii pe care nu-i dă el? Eu înțeleg să facă acest audit cei îndreptățiți, adică ce-i care-i dau: SRL-uri, PFA-uri, părinți, sponsori, oricine.

Printre ultimele știri din educație se numără apariția site-ului pentru manuale în format digital sau electronic (deocamdată e în construcție) și ordinul ministrului care anunță ritos cum va fi anul școlar viitor. Ne întoarcem de unde am plecat după ce am experimentat (pe elevi, profesori și părinți) un an școlar paranoic: cu două semestre din care doar unul era semestru fiindcă celălalt rămăsese trimestru. Iată că, după adânci meditații, ministerul revine. Deși susține că e doar un proiect aflat în dezbatere publică, ministrul a emis deja ordinul pentru structura anului școlar viitor și pentru săptămâna „Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!” 7-11 aprilie 2014.

Proiect_structura_an_scolar_2013-2014.rar

Viitorul luminos al învățământului românesc: „rezidențiat” plătit pentru profesori cu master

Așteptăm de ani de zile să se petreacă reforma învățământului. Când credeam că există un guvern și un parlament în stare s-o facă ni s-a servit un simulacru: o lege asumată care începe deja să-și arate „colții” cum scriam într-un articol recent.

Nu de mult am trecut prin experimentul „Școala altfel” și am aflat din foarte diverse surse că există atât de multe păreri diferite în legătură cu aceste activități, încât mă tem că numai niște rapoarte statistice, cum am văzut că se preconizează, nu vor fi de ajuns.

Peste toate, noul ministru al învățământului, Cătălin Baba, a anunțat cu mândrie cum vor deveni profesori ai învățământului românesc viitoarele generații de absolvenți  pe acest domeniu.

1. Vor absolvi facultatea în care, obligatoiriu probabil, vor face și modulul psihopedagogic;
2. Vor face un master plătit cu salariul minim pe economie, adică vor primi, timp de 12 luni, 700 – 800 de lei pe lună ca să se specializeze în domeniul pedagogic;
3. Vor intra în învățământ în care nu vor putea preda decât după un an de „practică” pedagogică și, pe parcursul acestui an (12 luni), vor fi plătiți tot cu 700 – 800 de lei pe lună, timp în care vor avea un mentor.
4. Tinerii plătiti astfel se angajează că rămân în învățământ;
5. Nici un absolvent care nu urmează acest parcurs nu va putea accede la cariera didactică, nici măcar în calitate de suplinitor;

Ce ne spune ministrul:

„Când un tânăr va opta pentru masteratul didactic, el va fi, în esenţă, angajat al sistemului şi va primi o bursă egală cu salariul unui debutant. Aceşti doi ani cuprind pregătire teoretică şi practică, în didactica materiei pe care urmează să o predea. După aceşti doi ani, va exista un examen de dizertaţie, ca la masterat, iar cine nu îl va trece pur şi simplu nu va putea să profeseze.” (conform Evenimenului zilei din 19 aprilie)

Toate bune și frumoase și ar fi fost și mai bune și frumoase dacă această măsură s-ar fi luat cu ani în urmă dar, cine garantează că tânărul plătit doi ani să se pregătească pentru această carieră, o va și face? Adică va profesa? Dacă descoperă în cei doi ani că nu are nici o înclinație ca să fie profesor? Dacă descoperă că salariul de debutant de 700 –800 de lei e o mizerie care nu-i  ajunge nici măcare pentru întreținere? Dacă între timp își găsește o slujbă  bine plătită și dispare din sistemul care a investit lunar 700 –800 de lei în el timp de doi ani fiindcă angajamentele se pot (după cum ne-am obișnuit deja ) lesne încălca?

O întrebare și mai bună ar fi următoarea: cine este dispus să-și susțină fiul /fiica că facă un fel de rezidențiat pentru a profesa apoi, cu adevărat, pe 700-800 de lei pe lună abia pe la 25 de ani?

Florentina Sâmihăian, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, care coordonează un astfel de program de masterat didactic  apreciază în același articol că:  „măsura va avea efecte peste câţiva ani, şi doar după ce se va depăşi criza financiară şi vor creşte salariile dascălilor”.

Adică mai avem de așteptat până să vedem că a trecut criza financiară (dacă se prelungește criza vreo 10 ani?) care ne limitează dramatic resursele umane din învățământ. Între timp ne vom mulțumi cu cei care sunt (încă mai sunt) în sistem, sunt prost plătiți fiindcă e criză financiară, sunt titulari sau suplinitori, sunt cei pentru care guvernul și statul nu se gândește să  mai acorde nimic pe lună, fiindcă, nu-i așa ?, nu sunt bani.